În conformitate cu prevederile H.G. nr. 1130/22.10.2021 vă informăm că începând cu data de 25.10.2021, accesul în incinta Direcției Locale de Evidență Persoane (Serviciul Stare Civilă - str. Mihai Eminescu nr. 20 și Serviciul Evidență Persoane - City Park Mall, etaj 1) este permis după cum urmează:
-
persoanelor care fac dovada vaccinării (cu certificatul verde) împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
-
persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
-
persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 (au trecut prin boală și fac dovada cu certificatul verde)
-
avocaților, pentru exercitarea activităților prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Certificatul verde, prin care se face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, a trecerii prin boală sau testării, poate fi descărcat accesând acest link: https://certificat-covid.gov.ro/login
Programările online/telefonice sunt valabile numai dacă persoanele programate îndeplinesc condițiile menționate mai sus.
Prin excepție, vom asigura accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 doar pentru înregistrarea deceselor sau a certificatelor de naștere pentru nou-născuți.
Pentru persoanele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 12 alin. (4) din H.G. 1130/2021, se asigură eliberarea (ridicarea) actelor de identitate, a adeverințelor privind istoricul de domicilii, la ghișeul amplasat la intrarea în instituție - în parcarea supraterană a City Park Mall.