Timpul este resursa noastră cea mai prețioasă. Primăria Constanța înțelege importanța timpului dumneavoastră. De aceea, vă oferă o platformă online pentru cereri online necesare interacțiunii cu administrația locală.
Din 17 iunie 2021, Primăria Constanța se va conecta cu locuitorii municipiului prin platforma PMC Online pentru Cereri. Pentru inceput, au fost configurate o serie de tipuri de cereri, urmând ca în curând sa fie configurate și disponibile și alte tipuri de cereri online.
Accesați https://cereri.primaria-constanta.ro/ , creați-vă cont de utilizator sau utilizați contul deja creat pe sesizări online și puteți depune cereri online pe diverse domenii/categorii. Puteți atașa documente scanate.
După ce ați trimis cererea, veți primi un număr de ordine/asteptare de pe platformă pentru solicitarea dumneavoastră, care va fi analizată de un funcționar, iar după validarea acesteia veți primi numărul oficial de înregistrare al cererii în cadrul instituției; din acest moment, veți putea urmări oricând prin platforma de cereri online stadiul soluționării cererii dvs. Veți fi notificați printr-un email la înregistrarea si la rezolvarea acesteia și veți putea descărca răspunsul formulat de inspectorii din cadrul instituției.
Vă invităm să utilizați cu încredere serviciile electronice puse la dispoziția dvs de Primăria Municipiului Constanța. Viitorul este al instituțiilor care își simplifică activitatea proprie, simplificând astfel, cu ajutorul tehnologiei, viața celor care au nevoie de serviciile oferite.