vineri, 20 decembrie 2019
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța amintește contribuabililor că plata amenzilor contravenționale se realizează doar în baza procesului-verbal de constatare a contravenției și a dovezii de comunicare a acestuia.
Potrivit art. 28 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii pot achita jumătate din minimul amenzii în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării/comunicării procesului-verbal.
În situația în care termenul limită pentru achitarea a jumătate din minimul amenzii prevăzut este o zi de sărbătoare legală (de exemplu: 25, 26 decembrie 2019, 01, 02 ianuarie 2020) sau o zi în care activitatea instituției este suspendată (23, 24, 27, 30, 31 decembrie 2019, 3 ianuarie 2020), termenul se prelungeste până în prima zi lucrătoare (6 ianuarie 2020).