S-a reluat furnizarea apei calde în mare parte a orașului
Pentru executarea unor lucrări de reparații a unor avarii, Termocentrale Constanța a fost nevoită să sisteze total instalațiile de producere e energiei termice din CET Palas, în perioada 10-12 aprilie. În această dimineață, avaria a fost remediată. La momentul acesta, a fost reluată furnizarea apei calde la toate punctele termice din municipiul Constanța, mai puțin în cartierul Tomis Nord, unde lucrările de modernizare a rețelei de transport sunt încă în desfășurare. Lucrările se vor finaliza în cursul acestei după-amiezi.
Pentru executarea lucrărilor de remediere, Termocentrale Constanța a fost nevoită să sisteze furnizarea agentului termic sub formă de apă fierbinte către principalul său client, Termoficare Constanța, și implicit către consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.
Pentru a fi evitată o nouă oprire totală, în această perioadă s-au executat și lucrări la rețeaua de transport agent termic primar. S-au remediat avariile pe conductele vechi neînlocuite, iar în același timp constructorii care lucrează la modernizarea rețelei de transport aferente etapelor a II-a și a III-a au efectuat intervenții care necesitau golirea de instalații.
Amintim că etapa I a proiectului de modernizare a conductelor de transport a agentului termic a fost finalizată, etapa a III-a este aproape de final, în timp ce etapa a II-a a fost executată peste 50%. De asemenea, pentru etapa IV municipalitatea a emis ordinul de începere pentru proiectare și execuție, iar cererile de finanțare pentru etapele V și VI au fost depuse pe Fondul de Modernizare.
Societățile care execută lucrările fac tot posibilul ca disconfortul creat populației să fie cât mai mic, atât din punctul de vedere al decopertării canelelor termice, cât și al furnizării agentului termic către populație.
De asemenea, prin proiectul „Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța“ se asigură construcția unei unități de producţie a energiei termice și electrice în cogenerare de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, cu utilizarea gazului natural, cu posibilitatea viitoare de a introduce în amestec hidrogen produs din resurse regenerabile (hidrogen verde). Acesta va fi construit în curtea vechiului CET, iar capacitatea instalată în cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz va fi de 97 MW.
Noua sursă va include următoarele:
1.Instalație de cogenerare de înaltă eficiență formată dintr-un număr de 5 motoare termice cu ardere internă și generator electric, cu funcționare pe gaz natural (MT sau G-CHP);
2.Instalație de producere a apei calde și aburului formată dintr-un număr de 4 cazane de apă caldă pe gaz natural și 2 cazane de abur pe gaz natural;
3. Echipamentele, sistemele și instalațiile auxiliare necesare noii surse, respectiv:
• sistemele de pompare a fluidelor;
• schimbătoarele de căldură pentru transferul termic;
• degazoarele termice pentru tratarea apei de alimentare a cazanelor și a apei de adaos în rețeaua de termoficare;
• cazanele de producere a aburului necesar în cadrul proceselor tehnologice ale noii surse (degazare, inertizare, curățire, etc);
• sisteme de monitorizare a emisiilor la coș;
• sisteme de reducere a emisiilor poluante;
• stația electrică de transformare aferentă noii surse;
• acumulatorul de căldură pentru maximizarea eficienței de exploatare a instalației de cogenerare de înaltă eficiență;
• forajele de apă necesare operării independente de alte surse de alimentare.
Investiția va avea multiple implicații pozitive în viața orașului:
- economice, prin reducerea semnificativă a consumului de combustibili, a costurilor și cheltuielilor de operare;
- sociale, prin sporirea confortului termic și creșterea accesibilității populației la sistemul centralizat de încălzire;
- de mediu, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2), reducerea consumului de energie primară și, automat, reducerea poluării.