Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Recomandăm conducătorilor auto să respecte semnificația indicatoarelor rutiere, pentru a evita sancționarea

Pentru asigurarea și menținerea siguranței și fluenței traficului rutier, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au derulat ieri o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule care circulă în municipiul Constanța, fără a respecta indicatoarele rutiere cu semnificația „Accesul interzis“. În doar o zi au fost aplicate 110 de sancțiuni, în valoare de 30.850 lei și 220 puncte penalizare, șoferilor care nu au fost atenți sau au ales să ignore semnificația indicatorului „Accesul interzis”, așa cum este prevăzut în art. 111 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 republicată. De asemenea, au fost efectuate verificări privind accesul controlat al autovehiculelor în spațiile pietonale din Zona Peninsulară. În acest sens, polițiștii locali lansează un apel către conducătorii auto să respecte semnele de circulație și să nu pătrundă în Zona Peninsulară fără a deține permis de acces prin zonele în care este instalat indicatorul rutier „Accesul interzis“. Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța.

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări rezultatul probei scrise pentru concursul organizat în perioada 24.11.2021 - 26.11.2021, în cadrul Serviciul management drumuri și transport, Direcția administrare servicii publice, Direcția generală gestionare servicii publice. click pentru detalii

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Dar de Crăciun pentru bunicii tăi!

Crăciunul este sărbătoarea generozității, a bucuriei, a iubirii și a speranței. În această perioadă, simțim mai intens dragostea pentru aproapele nostru și vrem să aducem pe chipurile tuturor zâmbete și lacrimi de bucurie. Copiii de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și cercetașii de la „Dacia Pontica” s-au transformat în spiridușii moșului și pregătesc cadouri pentru bunicii de la Căminul pentru persoane vârstnice. Singurătatea este foarte dură, iar lipsa de comunicare și problemele de sănătate ale bătrânilor îi fac și mai vulnerabili. Mulți dintre ei își petrec timpul așteptându-și copiii sau nepoții, care însă, din diferite motive, nu mai vin. Și pentru că nimeni nu trebuie să se simtă singur și trist de Crăciun, toți bătrânii de la cămin vor primi de la copiii inimoși daruri din suflet. Din cei 181 de bunici din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Constanța, 10 vor primi daruri din partea cercetașilor și 171 vor primi de la copiii din cele 48 de clase ale Școlii Gimnaziale nr.30 „Gheorghe Țițeica”. Fiecare cadou va fi însoțit, în mod obligatoriu, de o felicitare cu câteva rânduri scrise din inimă pentru bunicul ce așteaptă un gând bun din partea unei familii. Campania „Dar de Crăciun pentru bunicii tăi”, derulată de D.G.A.S. Constanța cu sprijinul Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și al Asociației „Dacia Pontica” din cadrul Organizației Cercetașii României, are drept scop implicarea și sensibilizarea comunității cu privire la importanța familiei și a dragostei fată de persoanele vârstnice, dar și importanța relației și a comunicării între copii, părinți și bunici.  

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Anunț Comisia nr. 5

Sedinta Comisiei nr. 5 din 24.11.2021 convocată pentru ora 12:00, a fost reprogramată pentru  ora 14:00.

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care S.C. RAJA S.A. Constanța intervine în domeniul public, în data de 24.11.2021 - Str. Callatis nr. 25 - conductă; - Str. Oleg Danovski nr. 23A - branșament; - Str. Dezrobirii nr. 118 bl. IS5 - conductă; - Str. Constantin Hurmuzache nr. 48 - conductă; - Str. Frunzelor nr. 94 / Str. Steagului - conductă; - Bdul. 1 Mai Bl. PF7 - conductă; - Str. Hatman Arbore nr. 20 - branșament; - Str. Costache Stamate nr. 11 - branșament; - Mamaia Sat - Str. D1 nr. 73-75 - conductă; - Secția Canal:- Str. Brizei intrare Port Constanța, Poarta 6 - caloctor pluvial U2; - Bdul. I. C. Brătianu intrare Str. Oborului - colector pluvial U2.

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 24.11.2021. click pentru vizualizare document

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Aruncarea gunoiului la întâmplare nu rămâne fără urmări!

Îi rugăm pe constănțeni să nu mai depoziteze sacii de gunoi pe domeniul public, să nu mai arunce gunoiul pe stradă, iar pe cei care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipienți speciali. În felul acesta, evită sancțiunile pe care polițiștii locali, ce monitorizează permanent străzile și cartierele, le-ar putea aplica. De pildă, săptămâna trecută, au fost aplicate un număr total de 199 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice în valoare totală de 116 950 lei, astfel: -192 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 97 950 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipienți (saci, cutii, bidoane etc); -3 sancțiuni aplicate în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 9 000 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate; -4 sancțiuni conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, în valoare totală de 10 000 lei. Nu uitați! Depozitarea ori abandonarea deșeurilor de orice tip pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța constituie contravenție și se sancționează. Semnalați aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Transmisie live pe canalul Youtube a ședinței Comisiei nr. 5

Ședința Comisiei nr. 5 pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea  drepturilor și libertăților cetățeanului, va fi transmisă live pe canalul Youtube astăzi, 24.11.2021,  începând cu ora 14:00. click pentru vizualizare

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Transmisie live pe canalul Youtube a ședinței Comisiei nr. 1

Ședința Comisiei nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța, va fi transmisă live pe canalul Youtube astăzi, 24.11.2021,  începând cu ora 10:00. click pentru vizualizare

miercuri, 24 noiembrie 2021

Mai mult
Se construiesc alei pietonale în cartierul Tomis Nord

Spațiul delimitat de blocurile TAV 2 și TAV 4 de pe bulevardul Tomis este în curs de reabilitare. Echipele Confort Urban au demarat lucrările de modernizare a suprafeței pietonale. Se montează borduri noi și se construiesc alei de acces către blocuri. De asemenea, suprafața pietonală va fi decopertată pentru a fi reamenajată cu asfalt iar treptele de acces vor fi consolidate și reabilitate. În Zona Peninsulară continuă lucrările de reabilitare a pavajului deteriorat. Pe strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, se reface suprafața pietonală. În același timp, se reabilitează aleile pietonale din parcul Tomis II. Bordurile deteriorate sunt demontate pentru a fi înlocuite cu unele noi. Lucrări de modernizare a traseelor pietonale au loc și în cartierul Km 4-5. Pe strada Sergent Nicolae Grindeanu, se asfaltează zona pietonală în timp pe ce strada Narciselor, tronsonul delimitat de străzile Progresului și Sergent Nicolae Grindeanu, se recondiționează cu asfalt atât carosabilul cât și trotuarele. Procesul de amenajare a infrastructurii rutiere din cartierul Baba Novac se apropie de finalizare. Echipele Confort Urban vor interveni în această săptămână cu utilaje de asfaltare pe strada Teleajen. Spațiile verzi din aliniamentele stradale sunt igienizate corespunzător. În paralel, se reamenajează sensurile giratorii din oraș și stațiunea Mamaia. Pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic rutier, se montează indicatoare de informare și se recondiționează echipamentele de semaforizare în toate zonele din oraș. De asemenea, se aplică marcajele rutiere la trecerile de pietoni și în parcările asfaltate.

marți, 23 noiembrie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină