Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Buletin informativ

joi, 21 iunie 2018

Inapoi
În data de 19.06.2018, politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării şi respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, circulația pe drumurile publice, protecția mediului, depistarea persoanelor care circulă cu mijlocul de transport în comun fără a deține titlu de călătorie valabil, depistarea persoanelor fără adăpost ori care apelează la mila publică, depistarea persoanelor care au în proprietate animale de companie, câini periculoși ori agresivi și care nu-și îndeplinesc obligațiile legale cu privire la deținerea acestora cât și la salubritate, activități de comerț ilicit, urmărirea legalității lucrărilor de construcții, a modului în care se intervine în domeniul public, etc.
În urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii instituției au fost aplicate 256 sancțiuni contravenționale în valoare totală de  47.633 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domeniile menționate mai sus, după cum urmează:
În domeniul circulației pe drumurile publice au fost aplicate 100 amenzi contravenționale în valoare de 17.072 lei ( ponderea cea mai mare au reprezentat-o staționările/opririle neregulamentare de pe principalele artere/bulevarde din  municipiului Constanța).
În domeniul protecției mediului, activităților comerciale și a disciplinei în construcții și afisajului stradal au fost aplicate 20 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.200 lei  pentru: executarea de lucrări de construcții fără a deține autorizaţie , nerespectarea H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanta, acte de comerț ilicit, desfășurarea activităților comerciale fără a deține autorizație/aviz de program de funcționare, etc
În domeniul ordinii și liniștii publice au fost constatate și sancționate 136 de abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 18.350 lei.
Pe această cale, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în vigoare și care intră în sfera de competență a Direcției Generale Poliția Locală.
Activități similare se vor desfășura și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat public civilizat.
Numai împreună putem asigura un mediu curat și sanătos în municipiul Constanța.