Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au identificat una dintre persoanele care au vandalizat peretele unui imobil în data de 02.03.2024, situat în proximitatea Școlii Gimnaziale nr. 24 Ion Jalea (gangul dintre aleea Garofiței și bd. 1 Decembrie 1918).Persoana respectivă a realizat mai multe desene tip graffiti cu un spray, fiind identificată din înregistrările camerelor de supraveghere instalate în zonă.
Deoarece persoana în cauză este minoră și nu poate fi sancționată contravențional, au fost purtate discuții cu unul dintre părinții acesteia. Conform prevederilor art. 1.372 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cel care are obligația legală să supravegheze un minor răspunde de prejudiciul cauzat de acesta.
Reiterăm faptul că imobilul afectat a fost readus la starea inițială prin intervenția serviciului de specialitate, urmând să se perceapă despăgubiri civile, calculate de Primăria municipiului Constanța.
În contextul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală, sprijinul comunității este esențial. Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin normelor legale în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.
Programul dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală Constanța este permanent.
Cetățenii care dețin date certe sau alte informații care pot duce la identificarea persoanelor care afectează bunurile publice sunt încurajați să le transmită polițiștilor locali prin căile de comunicare specificate mai sus, urmând a fi întreprinse măsurile legale corespunzătoare.
Numai prin colaborare și acțiune comună putem contribui la menținerea unui oraș frumos!