Campania „ARTĂ = UMANITATE” reprezintă un demers umanitar prin care cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Arte, alături de toţi constănţenii iubitori de frumos, se implică în lupta împotriva COVID-19, sprijinind două mari unităţi sanitare din judeţul nostru, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „Sf. Apostol Andrei” şi Spitalul Militar de Urgenţă Constanţa.
Campania va fi lansată vineri, 08 mai, la ora 19:00, în mediul online şi se va încheia vineri, 22 mai, la ora 19:00.
27 de lucrări donate de profesorii și studenții Facultății de Arte vor fi prezentate în cadrul unei expoziții cu vânzare online, unde acestea pot fi cumpărate la preţurile propuse sau cu sume mai mari. Banii vor fi viraţi în contul Fundaţiei Metamorphosis a Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi, de acolo, direcţionaţi către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „Sf. Apostol Andrei” şi către Spitalul Militar de Urgenţă Constanţa.
Potrivit organizatorilor, campania „ARTĂ = UMANITATE” este expresia unei dorinţe de a ne implica, de a sta acasă, respectând prevederile stării de urgenţă, dar de a călători în spirit, şi, alături de colegi, amici, cunoştinţe şi necunoscuţi care, poate, ne vor deveni prieteni, de a-i ajuta pe cei care îşi riscă vieţile în spitalele din Constanţa. Mulţumim tuturor celor care fac asta şi vă promitem că #stamacasa!.
Cum procedaţi
Lucrările vor fi numerotate şi expuse pe canalul de Youtube - https://www.youtube.com/channel/UCAX7IC0rqu7lA1WYWFwZ7oA – şi pe pagina de Facebook a Facultăţii de Arte – Facultatea de Arte UOC (https://www.facebook.com/Facultatea-de-Arte-UOC 111588390496065/?modal=admin_todo_tour) - în cadrul unei prezentări video.
Nu vă rămâne decât să vă notaţi numărul lucrării pe care doriţi să o achiziţionaţi şi să scrieți un mesaj. În cazul în care lucrarea nu este vândută, aceasta va fi rezervată 24 de ore, perioadă în care trebuie să postați ordinul de plată şi, din acel moment, lucrarea pleacă spre dvs. Sunteţi rugaţi ca, la primirea coletului, să achitaţi contravaloarea serviciului de curierat.
Detaliile fundației sunt:
- Beneficiar: Fundația „Metamorphosis” a Universității „Ovidius” din Constanța
- Adresă: Bd. Mamaia nr.124, Constanța
- Cont bancar (IBAN): RO49BRDE140SV73207651400 (deschis la BRD Constanța)
- CIF: 39912517
În documentul bancar, la rubrica „Explicații”, vă rugăm să completați cu mențiunea „Donații Facultatea de Arte pentru COVID-19”.
În spiritul transparenţei, la finalul campaniei, va fi prezentată situația financiară a demersului umanitar și destinația sumelor.
Lista lucrărilor, aşa cum se regăsesc în prezentarea video
1- Ovidiu Felipov – “Eu sunt lumina lumii” / Acrilic pe pânză / 70x70 / 500 lei
2- Florin Sîrbu – “Cina cea de taină” / Tehnică mixtă pe pânză / 100x100 / 3400 lei
3- Romanescu Sînziana – “ Axis Mundi 1” – Tehnică mixtă pe hârtie /48x60 / 900 lei
4- Romanescu Sînziana – “ Axis Mundi 2” – Tehnică mixtă pe hârtie /48x60 / 900 lei
5- Romanescu Sînziana – “ Axis Mundi 3” – Tehnică mixtă pe hârtie /48x60 / 900 lei
6- Romanescu Sînziana – “ Axis Mundi 4” – Tehnică mixtă pe hârtie /48x60 / 900 lei
7- Romanescu Sînziana – “ Axis Mundi 5” – Tehnică mixtă pe hârtie /48x60 / 900 lei
8- Lelia Rus – “Harta Imaginara 1” – Tehnică mixtă pe hârtie manuală / 40x30 / 900 lei
9- Lelia Rus – “Harta Imaginara 2” – Tehnică mixtă pe hârtie manuală / 40x30 / 900 lei
10- Lelia Rus – “Harta Imaginara 3” – Tehnică mixtă pe hârtie manuală / 40x30 / 900 lei
11- Lelia Rus – “Harta Imaginara 4” – Tehnică mixtă pe hârtie manuală / 40x30 / 900 lei
12- Alexandru Șerbanescu – “Sf. Proroc Iona” – Tempera pe sticlă / 18x24 / 300 lei
13- Alina Cristea – “Binecuvântare” – Acrilic pe sticlă / 35x28 / 400 lei
14- Carmen Dordea – “Paun” – Acrilic pe sticlă / 21x30 / 200 lei
15- Carmen Dordea – “Maica Domnului cu pruncul” – Acrilic pe sticlă / 21x30 / 200 lei
16- Carmen Dordea – “Nașterea Domnului” – Acrilic pe sticlă / 21x30 / 200 lei
17- Carmen Dordea – “Sf. Ilie” – Acrilic pe sticlă / 21x30 / 200 lei
18- Corina Serban – “ Theos Doros” – Ceramică / 100x40 / 500 lei
19- Cristina Munteanu – “ Maica Domnului cu pruncul” – Acrilic pe lemn / 19x25 – 400 lei
20- Lidia Corladi – “Art Nouveau” – Acrilic pe sticlă / 30x40 / 700 lei
21- Maria Seceleanu – “Iisus” – Acrilic pe sticlă / 21x29 / 200 lei
22- Maria Seceleanu – “Sf. Treime” – Acrilic pe sticlă / 21x29 / 200 lei
23- Maria Teodorescu – “Binecuvântare” – Tempera pe MDF / 17x29 / 300 lei
24- Mina Tompe – “Răstignirea” – Acrilic pe sticlă / 20x30 / 300 lei
25- Rădulescu Andreea – “ Sf. Gheorghe” – Acrilic pe sticlă / 19x28 / 300 lei
26- Rădulescu Andreea – “ Sf. Constantin și Elena” – Acrilic pe sticlă / 14x20 / 300 lei
27- Viorel Ungureanu – “Sf. Împ. Elena” – Tehnică mixtă pe hârtie / 30x40 / 450 lei
28- Lazăr Vasile – “Lumina” – Creion pe hârtie / 29x42 / 300 lei