Arhivă Evenimente
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Evenimente

Evenimente de neratat în acest weekend

vineri, 31 iulie 2020 - duminică, 2 august 2020

Inapoi
Saftita

„Meciul de comedie - spectacol de improvizație”, vineri, 31 iulie, ora 21:30, „Săftița”, sâmbătă, 1 august, ora 21:30, „Nu sunt eu”, duminică, 2 august, ora 21:30, Parcul Arheologic

Stagiunea estivală „Be.Safe- BEst Summer Art Fest Constanța 2020”, organizată de Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și al  Consiliului Județean Constanța, continuă și în acest sfârșit de săptămână.

Vineri, 31 iulie, de la ora 21:30, spectacolul interactiv de improvizaţie „Meciul de comedie” revine în Parcul Arheologic.

Spectacolul de improvizație are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu și chiar și a regiei. Totul – text, mișcare scenică, lumini, muzică – este creat pe loc, în fața spectatorilor. Formatul este unul competițional, actorii fiind împărțiți în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind și temele de improvizație precum și echipa câștigătoare a fiecărei probe.

Echipele de actori-improvizatori sunt: Real Stavrid – Ecaterina Lupu, Mirela Pană, Florin Aioane, Vlad Lință, Remus Archip și AC Biban – Cătălina Mihai, Florina Stănculeț, Lucian Iftime, Ștefan Mihai, Andrei Cantaragiu, iar arbitrul este Andrei Bibire. Muzica ce acompaniază „competiția” este improvizată de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța.

Sâmbătă, 1 august, de la ora 21:30, îi veţi putea vedea şi asculta pe Marius Mihalache – țambal, Arabela Nicolau – voce, Lorin Mihalache – tobe, Marius Gagiu (Mandela) – flaut, caval şi Nicu Băran – bass în spectacolul concert extraordinar, intitulat „Săftița”, produs sub egida Teatrului Național „I.L. Caragiale” București.

„Săftița” este un spectacol de concepție, iar cei care vor veni să îl vadă vor descoperi o lume a dorințelor, a patimilor, a iubirii și a trădării.

Marius Mihalache, un excepțional producător și artist, național și internațional, specializat în muzică de film și songwriting, la prestigiosul Colegiul de Muzică Berklee College of Music (Boston, US), a performat pe cele mai prestigioase scene din Europa, SUA  și din întreaga lume, împreună cu numeroși artiști de talie mondială: Gloria Gaynor, Nina Simone, Nigel Kennedy, Steve Vai, Kitaro etc.

Duminică, 2 august, de la ora 21:30, Maia Morgenstern aduce în fața publicului scrieri personale despre amintirile, trăirile și emoțiile ei într-un one woman show intitulat „Nu sunt eu”, produs de Teatrul Dramaturgilor Români, sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Scenografia poartă semnătura Adriana Grand.

„Nu sunt eu” este o întâlnire rară, de neratat, atât pentru adulți, cât și pentru adolescenți, cărora le va rămane în memorie multă vreme. Publicul descoperă omul din spatele cortinei, copilul, femeia, dar și actrița, prin acest sensibil, emoționant și comic spectacol.

Accesul la spectacolele din Parcul Arheologic va fi pe baza de bilete ce pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (bulevardul Ferdinand nr. 11), la prețul de 30 lei și, cu reducere, 7,5 lei – bilete pentru elevi, studenți, pensionari.

Programul casei de bilete este marţi – duminică, orele 09:00 – 12:00, 16:00 – 21:00.

„Rățusca cea urâtă”, sâmbătă, 1 august, ora 19:00, „Cei trei purceluși”, duminică, 2 august, ora 19:00, piațeta Perla din Mamaia

Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” vă așteaptă în acest weekend cu noi reprezentații.

Sâmbătă, va fi pusă în scenă „Rățusca cea urâtă”, adaptare după H. Ch. Andersen, un spectacol recomandat 3+, cu o durată de 55 minute, regia, scenariul și scenografia fiind semnate de Valentin Dobrescu, iar muzica de Radu Alin Macovei Moraru. În distribuție: Rovena Paraschivoi, Andrei Stroescu/ Lică Gherghilescu, Claudia Brădescu, Arina Cojocaru, Ion Ciolan.

Duminică, micii constănțeni pot vedea „Cei trei purceluși”, un spectacol după Sergey Mihailov, recomandat tot 3+, cu o durată de 50 minute, în regia lui Gheorghe Balint. Muzica poartă semnătura lui Dan Bălan iar decorurile sunt realizate de Adrian Drăguț. În distribuție: Arina Cojocaru, Grațian Prisacariu, Ion Ciolan, Tiberiu Roșu.

„Amfiteatru cultural”, eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și al Consiliului Județean Constanța se desfășoară  pe scena amplasată în zona Perla Mamaia până pe 30 august.  

Accesul la spectacole este gratuit, în limita locurilor disponibile.

„Marea și Muzica”, sâmbătă, 1 august, ora 20:00, „O Sole Mio”, duminică, 2 august, ora 20:00, parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

 Concertul de bijuterii muzicale instrumentale „Marea și Muzica” revine pe terasa instituției de cultură sâmbătă, 1 august, de la ora 20:00. Evenimentul se va desfășura cu participarea soliștilor: Mitică Feraru, Ioana Crudu, Maria Boteanu, Constantin Grigorescu, Daniela Railean, Adeline Penescu, Cristian Fulga, Simion Crudu, Florin Iacob, Adela Necula, Costinel Florică, Anca Scarlat, Vladislav Zodieru, Andrei Railean, Livian Trufin, Vitalie Postolache, Cristina Vârtejan, Bogdan Manciu, Marcel Dășanu, Benoni Bolea, Vitali Porcescu, Vitali Milosta, Serghei Porcescu, Andrada Ștefan.

În program sunt incluse lucrări din creația compozitorilor Bach, Beethoven, Handel, Zaharov, Mancini, Dvorak, Weber, Sostakovici.  

Duminică, 2 august, de la ora 20:00, publicul constănțean este invitat la spectacolul de canzonete intitulat „O Sole Mio”. Corpul de soliști este format din: Mădălin Băldău, Doru Iftene, Mihaela Ionescu, Ana Maria Mladinovici, Bogdan Ocheșel, Elena Rotari, Stela Sîrbu, Daniela Vlădescu.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor, traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 14:00 – 22:00, pe aleea delimitată de strada Ștefan cel Mare și Teatrul Național Operă și Balet „Oleg Danovski”.

Accesul publicul la evenimentele culturale în aer liber organizate de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și al Consiliului Județean Constanța este gratuit, în limita scaunelor puse la dispoziție, capacitatea spațiului rezervat spectatorilor fiind de 84 locuri pe scaune.

Regulamentul de participare poate fi vizualizat accesând următorul link: http://tnobconstanta.ro/2020/06/06/regulament-participare-evenimente/

Reamintim că toate spectacolele care vor avea loc în aer liber se vor desfășura cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.