Arhivă Evenimente
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă Evenimente

Ce puteți face în acest weekend

Teatrul de Stat Constanța Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19:00, și duminică, 25 octombrie, de la ora 17:00, se joacă „Antigona” de Sofocle, producție a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din București. Spectatorii vor putea asista la primele reprezentații live ale spectacolului regizat de Stathis Litvathinos, regizor grec format la Academia Rusă de Artă Teatrală din Moscova, și care a colaborat de-a lungul timpului cu cele mai importante teatre din Grecia. Premiera online a avut loc pe 1 octombrie.   „Antigona” este rezultatul unui masterclass susținut de Livathinos cu actori ai Teatrului Bulandra, cei selectați pentru distribuția acestui spectacol fiind Alexandra Fasolă (Antigona), Anca Androne/ Silvana Negruțiu (Ismena), Cornel Scripcaru (Creon), Andreea Bibiri (Tiresias), Constantin Dogioiu / Alin State (Hemon), Ana Ioana Macaria (Euridice), Adrian Ciobanu (Paznicul), Lucian Ifrim (Mesagerul 1) și Maria Veronica Vârlan (Mesagerul 2). Scenografia a fost creată de Maria Miu și Nina Brumușilă, iar Daniel Jinga a compus muzica spectacolului. Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – bulevardul Ferdinand nr. 11. Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Personalitatea compozitorului american de origine greacă Dinos Constantinides va fi celebrate vineri, 23 octombrie, de la ora 19.00 prin concertul simfonic „Medalion Dinos Constantinides”, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin. În program vor fi incluse lucrările: D. Constantinides – Preludes for string orchestra, D. Constantinides – Symphony nr. 8, N. Iravani – The Seven Valleys for orchestra, D. Constantinides – Concerto nr.2 for violin and orchestra, D. Constantinides – China II – Beijing – for string Orchestra, K. George – Dancing Shadows for Chamber orchestra, A.G. Hernandez – Siluapili, D. Constantinides – Dedications for Orchestra. Solist: Sebastian Tegzeșiu. Duminică, 25 octombrie, de la ora 19:00, va avea loc Gala Laureaților Concursului Internațional al Tinerilor Pianiști, sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuși. În program:  Chopin – Concertul nr.1 pentru pian și orchestră în Mi minor, Solist Rebecca Cojan Cluj, Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în do minor, solist Valențiu Constantin Grigorescu, Kabalevski – Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în Re major, solist Ana Karina Voion Iași. Constanța FotoFest 2020, 22-25 octombrie Proiectul cultural este organizat de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Teatrul de Stat Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Coordonator: Prof. Iulia Pană. Primul festival de fotografie internațional desfășurat la Constanța va avea loc în cinci spații diferite: Galeria de Artă a fostului Fond Plastic, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, Teatrul de Stat Constanța și Galeria „Epicentru“ din Piața Ovidiu. Program: 23 octombrie, ora 17:00 - Magda Fulger – ”Urban geometry“ (Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”) 23 octombrie, ora 17:00 -  Elena Răceală – ”Inside-oustide shadow“ (Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”) 23 octombrie, între orele 18:00 – 19:00 -  Marian Adochiței – „Metamorphoses“ Atelier Fotografie de teatru (Teatrul de Stat Constanța) 23 octombrie, ora 19:00 -  Daniela  Groza   (invitat  internațional) – ”Tables“  (Galeria  Epicentru – Piața Ovidiu) 24 octombrie, între orele 12:00 - 14:00 -  Cristina Irian –  Atelier de Cianotipie. Expoziție Recuperări arhive(Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța) 24 octombrie, ora 15:00-  Marian Sterea – „Lipovenesc”  (Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța) 24 octombrie, ora 16:00 -  „Constanța FotoFest“ – Dezbatere, în parteneriat cu Centru de Excelență pentru Studiul Imaginii (CESI) Cupa Mării Negre la ciclism Cea de-a IX-a ediție a concursului debutează sâmbătă, 24 octombrie, în cartierul Faleză Nord, în zona Santa Maria Bay Residence, de la ora 09:00. Concursul, care se desfășoară în perioada 24 octombrie – 7 noiembrie, se adreseaza copiilor cu varsta 5-14 ani. Premierea se face la sfarsitul fiecarei etape iar la final sunt premiati cei care au obtinut cele mai bune punctaje in decursul celor 3 etape. Startul se ia in functie de categoria de varsta: categoria D1 - 5-6 ani, categoria D2 - 7-8 ani, categoria C - 9-10 ani, categoria B - 11-12 ani, categoria A - 13-14 ani. Programul proiecțiilor găzduite de Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Vor fi prezentate publicului următoarele pelicule: 23 octombrie, ora 17:30 – Ava/2D/AG 23 octombrie, ora 20:00 – The Broken Hearts Gallery/2D/AG 24 octombrie, ora 12:00 – Trolls Tour World/ 3D/AG 24 octombrie, ora 15:00 – Mulan/3D/AG - dublat 24 octombrie, ora 17:30 – Ava/2D/AG 24 octombrie, ora 20:00 – The Broken Hearts Gallery/2D/AG 25 octombrie, ora 12:00 – Mulan/3D/AG - dublat 25 octombrie, ora 15:00 – Trolls Tour World/ 3D/AG 25 octombrie, ora 17:30 – La Belle Époque/2D/N-15 25 octombrie, ora 20:00 – The Broken Hearts Gallery/2D/AG Prețul biletelor: - 2D – preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari * în limita locurilor disponibile; - 3D – preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari * în limita locurilor disponibile Informațiile legate de programul de vânzarea biletele sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica). Toate evenimentele se vor desfășura în condiții de siguranță și cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva pandemiei, conform legii.

vineri, 23 octombrie 2020

Mai mult
Sugestii de weekend

Teatrul de Stat Constanța Stagiunea 2020 – 2021 continuă sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19:00, cu „Meciul de comedie - spectacol interactiv de improvizație”, pregătirea improvizatorilor fiind realizată de actorul și regizorul Dragoș Muscalu, iar scenografia fiind semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu. Spectacolul de improvizație are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu și chiar și a regiei. Totul, text, mișcare scenică, lumini, muzică se creează pe loc, în fața spectatorilor. Formatul este unul competițional, actorii fiind împărțiți în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind și temele de improvizație precum și echipa câștigătoare a fiecărei probe. Actorii-improvizatori care se vor întrece în acest spectacol sunt Florin Aioane, Remus Archip, Andrei Bibire, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Vlad Lință, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Ștefan Mihai, Mirela Pană, Florina Stănculeț iar muzica ce va acompania „competiția” va fi improvizată de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”. Duminică, 11 octombrie, de la ora 19:00, revin pe scenă „Gaiţele” lui Alexandru Kiriţescu, un spectacol regizat de Lucian Iancu cu Dana Dumitrescu în rol principal.  Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu, iar coregrafia, de Raimonda Potlog. Este una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, în care autorul satirizează, cu un umor excepțional, lăcomia, cinismul și dezumanizarea burgheziei de la începutul secolului XX. Se râde mult la acest spectacol, dar spectatorii rămân și cu un gust amar. Peripeţiile amoroase din clanului Dudulenilor, replicile savuroase şi bârfele suculente scot în evidență, într-un mod paradoxal, destinele tragice ale unora dintre personaje. Dana Dumitrescu, Maria Lupu şi Cristina Oprean alcătuiesc trio-ul babelor cartofoare, iar Andu Axente, Lana Moscaliuc şi Luiza Martinescu – triunghiul conjugal din care germinează tragedia. Adrian Dumitrescu şi Remus Archip joacă rolurile celor doi fraţi aflaţi în competiţie pentru întâietate, Laura Iordan Adrian, pe al nevestei al cărei vis este să ajungă la Paris, iar Mirela Pană şi Liliana Cazan fac deliciul spectatorilor cu nesfârşitele certuri casnice între „Fraila”(Fraulein) cu accent nemţesc şi Zamfira cu accent oltenesc. Potrivit organizatorilor, pentru a respecta distanţarea impusă cu scopul de a preveni contaminarea, numărul de locuri disponibile la o reprezentaţie este de 70, aşadar este recomandabil să vă procuraţi biletele cât mai repede. Accesul la spectacole este pe baza de bilete ce pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (bulevardul Ferdinand, nr. 11). Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Concert aniversar Direcția 5 – „Povestea noastră”, vineri, 09 octombrie, ora 19:30 Celebra formație românească va susține un concert impresionant în care vor fi aduse pe scenă cântece care v-au bucurat în cei 30 de ani de activitate plus unele noi. Direcția 5 a luat ființă în anul 1991. Cu fiecare piesă lansată, cu fiecare concert sau apariție TV, Direcția 5 își consolidează statutul de una dintre cele mai îndrăgite trupe pop-rock din România. Trupa a scos pe piață peste 15 materiale discografice şi a susţinut mii de concerte. „O fată ca ea”, „Dacă ai şti”, „Eşti stilul meu”, „Îţi mulţumesc” și „Am nevoie de tine” se numără printre cele mai cunoscute piese interpretate de trupă. Sâmbătă, 10 octombrie și duminică, 11 octombrie, de la ora 12:00, sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui proiecția filmului de animație „Trolii descoperă lumea/ Trolls World Tour/3D/AG”.  Trolii pornesc într-o aventură cu totul specială. Poppy (Anna Kendrick) și Branch (Justin Timberlake) vor descoperi că există șase triburi diferite de troli răspândite în șase ținuturi diferite, care sunt fanii a șase stiluri diferite de muzică: funk, country, techno, clasică și rock. Membră a elitei hard-rock, regina Barb (Rachel Bloom), ajutată de tatăl ei, regele Murmur (Ozzy Osbourne), vrea să distrugă toate celelalte genuri de muzică, pentru ca rock-ul să fie rege. Pentru că miza e soarta întregii lor lumi, Poppy și Ciot, alături de prietenii lor Măricel (James Corden), Mătăsica (Caroline Hjelt), Bumbăcica (Aino Jawo), Cooper (Ron Funches) și Greg Diamond (Kunal Nayyar), pornesc într-o călătorie prin celelalte ținuturi, pentru a uni toți trolii în armonie împotriva lui Barb, care caută să-i umbrească pe scena muzicală a trolilor. Pelicula „Salvați de Crănțănei”(”Animal Crackers”/2D/AG) va fi prezentată publicului sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 15:00. Viața lui Owen se învârte plictisitor în jurul activității sale de testare a crănțăneilor pentru animalele de companie. Când unchiul său de care nu mai știa nimic de multă vreme îi lasă moștenire un circ ambulant, Owen își poate împlini visul avut din copilărie, acela de a călători cu circul. Circul și-a pierdut, însă strălucirea de altădată. Cu toate acestea, unchiul lui Owen are un secret care le poate rezolva toate problemele: într-o cutie misterioasă, se găsesc crănțănei magici care pot transforma pe oricine în animalul pe care îl doresc pe scenă. Owen și familia lui trebuie să-l învingă pe maleficul frate al unchiului lor, care, din păcate, cunoaște secretul crănțăneilor magici și dorește să-l țină doar pentru el. Comedia „Made in Italy/2D/AG” va rula sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 17:30 și duminică, 11 octombrie, de la ora 20:00. Jack, un manager de galerie de artă de succes și ambițios, se confruntă cu posibilitatea de a pierde tot ceea ce a construit, întrucât soția sa, Ruth (Yolanda Kettle), intenționează să-l părăsească, luând galeria, inima și sufletul lui cu ea. Singura speranță a lui Jack este să facă vândă rapid casa veche din Toscana a familiei lor, dar, pentru a reuși, el trebuie să ia legătura cu tatăl său înstrăinat, Robert. Cei doi încep ajung în Toscana, și încep lucrul la casa dărăpănată. Renovările merg prost, iar tatăl și fiul nu sunt niciodată de acord, și asta nu ar fi prima dată. Robert și Jack trebuie să fie în sfârșit sinceri unul cu altul, dacă vor să-și construiască un viitor împreună. Dar viitorul pare deja altfel acum, spre surprinderea lor... Regizor: James D'Arcy Distribuție: Liam Neeson, Lindsay Duncan, Valeria Bilello, Souad Faress, Eileen Walsh, Flaminia Cinque. Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 20:00, cinefilii pot viziona „Un hoț cinstit/ Honest Thief/2D/N-15”. Filmul este povestea unui spărgător de bănci cu vechime care vrea să se predea fiindcăs-a îndrăgostit. Dar totul se complică din cauza a doi agenți FBI corupți, care pornesc pe urmele lui, hotărâți să-l elimine și să-i fure banii pe care acesta intenționa să-i dea înapoi. În ditribuție: Liam Neeson, Kate Walsh, Jai Courtney, Jeffrey Donovan. Pelicula va fi programată și duminică, 11 octombrie, de la ora 17:30. Duminică, 11 octombrie, de la ora 15:00, poate fi urmărită producția „Mulan/3D/AG”, în regia lui Niki Caro. Filmul prezintă călătoria epică a lui Hua Mulan, fiica unui bătrân luptător, care se deghizează în bărbat și ia locul tatălui său în armată. Procesul inițiatic o va transforma într-un războinic venerat, îi va aduce respectul întregii națiuni și îl va face mândru pe tatăl ei. Prețul biletelor: - 2D – preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari * în limita locurilor disponibile; - 3D – preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari * în limita locurilor disponibile Informațiile legate de programul de vânzarea biletele sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica). Toate reprezentațiile se vor desfășura în condiții de siguranță și cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva pandemiei, conform legii.  

vineri, 9 octombrie 2020

Mai mult
Liga a II-a de fotbal

Stadionul Gheorghe Hagi va găzdui sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, meciul dintre FC Farul Constanța și FC Metaloglobus București.

sâmbătă, 3 octombrie 2020

Mai mult
Piese de teatru, spectacole de operă și balet, producții cinematografice inedite, de văzut în acest weekend

Teatrul de Stat Constanța Instituția de cultură reia spectacolele stagiunii 2020 – 2021, în condiții de siguranță și cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva pandemiei, conform legii. Pentru prevenirea contaminării cu Coronavirus, numărul maxim de spectatori la un spectacol este de 70. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 19:00, este pus în scenă spectacolul „Memoria apei” de Shelagh Stephenson, a cărui premieră a deschis stagiunea trecută. Trei surori, Teresa, Mary și Catherine, se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia înmormântării mamei lor. Momentul întâlnirii scoate la iveală rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros. Spectacolul de la Constanța este montat de Vladimir Anton iar scenografia este realizată de Maria Miu. Distribuția este formată din: Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente. Duminică, 4 octombrie, de la ora 19:00, iubitorii de teatru au ocazia să revadă cel mai proaspăt spectacol al Teatrului de Stat Constanța, „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, traducere de Lucia Verona, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Premiera a deschis stagiunea teatrală 2020 – 2021. Concepția decorului îi aparține scenografei Andreea Săndulescu, iar a costumelor, scenografei Alexandra Mâzgăreanu. Lighting design-ul este semnat de Daniel Klinger, muzica este compusă de Alexandru Suciu, iar mișcarea scenică a beneficiat de îndrumarea coregrafei Baczó Tünde. Florin Aioane şi Andrei Bibire îi întruchipează pe cei doi tineri din Verona, iar femeile care le aprind inimile şi patimile sunt interpretate de Ecaterina Lupu şi Cristiana Luca. Din distribuție mai fac parte Cătălina Mihai, Liviu Manolache, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Maria Lupu, Florina Stănculeţ, Alexandru Medveghi, Theodor Şoptelea, Ştefan Mihai, Vlad Linţă, Alina Manţu, Arina Cojocaru şi Graţian Prisăcariu. Accesul la spectacole este pe baza de bilete ce pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (bulevardul Ferdinand, nr. 11). Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 19:00, publicul constănțean este invitat la spectacolul „Liliacul”, opereta în trei acte de Johann Strauss-fiul cu libretul realizat de Karl Haffner și Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon” de Henri Melhac și Ludovic Halévy. Regia artistică este semnată de Ognian Draganov iar scenografia îi aparține lui Cătălin Arbore. Sub bagheta dirijorului Adrian Stanache pe scenă vor evolua soliștii: Doru Iftene, Nicoleta Ardelean, Smaranda Drăghici, Ștefan Popov, Lucia Mihalache, Mădălin Băldău, Iulian Bratu, Adrian Pârlea, Constantin Acsinte, Gabriela Dobre, Robert Safta.   Duminică, 4 octombrie, de la ora 19:00, soliștii Irina Mihaiu, Adrian Mihaiu, Mizuki Kubota, Cătălina Iliescu, Bogdan Bîrsănescu, Mayu Takahashi, Yuria Soeta, mayura Takase, Keito Shimomura, Diana Porfireanu, Ryan Brown, Luna Muramatsu, Reita Miyashita, Oana Dincă, Mihai Pâslaru vor oferi momente de neuitat în „Gală de balet”. Potrivit organizatorilor, spectacolele se vor desfășura în condiții de siguranță cu respectarea normelor de distanțare fizică: - Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul; - Accesul la spectacolele instituției se face cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului și până la ora specificată pe bilet; - Spectacolele se vor derula fără pauză și vor dura de la 1 oră și 30 minute până la maxim 2 ore; - Așezarea publicului în sală se va face conform regulilor de distanțare așa încât capacitatea sălii nu va fi mai mare de 150 de locuri; - Publicul este încurajat să achiziționeze bilete pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locaţii. Biletele vor putea fi achiziționate conform diagramei atât la Agenția de bilete aflată în incinta instituției (intrarea dinspre parc), cât și online accesând www.tnobconstanta.ro/bilete. Prezența publicului în sală se va face în funcție de ordinea vânzării locurilor. Programul Agenției de Bilete: luni- 11:00-17:00, marți – închis, miercuri-joi-vineri- 11:00 -17:00, sâmbătă – duminică – 17:30 – 18:45(închis în zilele fără spectacol). Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Festivalul Filmului Francez, 1-4 octombrie Evenimentul aduce pe marele ecran filme franceze inedite. A 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară la noi sub motto-ul « Le film français au féminin »/ « Filmul francez la feminin ». Program: - 2 octombrie ora 17:30 – „La psiholog în Tunis” („Un divan à Tunis”) Link bilete: https://m.cinemagia.ro/bilete/ui/movie/ticketTypes/... - 3 octombrie ora 15:00 – „Rebele”(„ Rebelles”) / (N-15) Link bilete: https://m.cinemagia.ro/bilete/ui/movie/ticketTypes/... - 4 octombrie ora 20:30 – „Portretul unei tinere femei”(Portrait de la jeune fille en feu) Link bilete: https://m.cinemagia.ro/bilete/ui/movie/ticketTypes/... De asemenea, astăzi, de la ora 20:00, comedia „Un tataie de coșmar” (”The War with Grandpa/2D/AG) revine în sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Regizor: Tim Hill. În distribuție: Robert de Niro, Christopher Walken, Uma Thurman. Peter e încântat de faptul că urmează să locuiască nu numai cu părinții săi, ci și cu bunicul Jack, de care era foarte apropiat. Asta până când trebuie să se mute in podul care îi trezea coșmaruri, pentru a-i lăsa camera sa noului venit. Dar Peter nu se va da bătut așa de ușor și adunându-și prietenii vor încerca cu toții să îl scoată din sărite pe bunic, printr-o serie de farse care mai de care mai creative. Filmul poate fi vizionat și sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 17:30. Filmul de animație „Salvați de Crănțănei”(”Animal Crackers”/2D/AG) va fi prezentat publicului sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 12:00. Viața lui Owen se învârte plictisitor în jurul activității sale de testare a crănțăneilor pentru animalele de companie. Când unchiul său de care nu mai știa nimic de multă vreme îi lasă moștenire un circ ambulant, Owen își poate împlini visul avut din copilărie, acela de a călători cu circul. Circul și-a pierdut, însă strălucirea de altădată. Cu toate acestea, unchiul lui Owen are un secret care le poate rezolva toate problemele: într-o cutie misterioasă, se găsesc crănțănei magici care pot transforma pe oricine în animalul pe care îl doresc pe scenă. Owen și familia lui trebuie să-l învingă pe maleficul frate al unchiului lor, care, din păcate, cunoaște secretul crănțăneilor magici și dorește să-l țină doar pentru el. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 20:00 și duminică, 4 octombrie, de la ora 17:30, cinefilii pot urmări comedia „Made in Italy/2D/AG”. Jack, un manager de galerie de artă de succes și ambițios, se confruntă cu posibilitatea de a pierde tot ceea ce a construit, întrucât soția sa, Ruth (Yolanda Kettle), intenționează să-l părăsească, luând galeria, inima și sufletul lui cu ea. Singura speranță a lui Jack este să facă vândă rapid casa veche din Toscana a familiei lor, dar, pentru a reuși, el trebuie să ia legătura cu tatăl său înstrăinat, Robert. Cei doi încep ajung în Toscana, și încep lucrul la casa dărăpănată. Renovările merg prost, iar tatăl și fiul nu sunt niciodată de acord, și asta nu ar fi prima dată. Robert și Jack trebuie să fie în sfârșit sinceri unul cu altul, dacă vor să-și construiască un viitor împreună. Dar viitorul pare deja altfel acum, spre surprinderea lor... Regizor: James D'Arcy Distribuție: Liam Neeson, Lindsay Duncan, Valeria Bilello, Souad Faress, Eileen Walsh, Flaminia Cinque. Duminică, 4 octombrie, de la ora 12:00 și 15:00, va rula pelicula „Mulan/3D/AG”.  În regia lui Niki Caro, filmul prezintă călătoria epică a lui Hua Mulan, fiica unui bătrân luptător, care se deghizează în bărbat și ia locul tatălui său în armată. Procesul inițiatic o va transforma într-un războinic venerat, îi va aduce respectul întregii națiuni și îl va face mândru pe tatăl ei. Prețul biletelor: - 2D – preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari * în limita locurilor disponibile; - 3D – preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari * în limita locurilor disponibile Informațiile legate de programul de vânzarea biletele sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica).

vineri, 2 octombrie 2020

Mai mult
Spectacole și proiecții cinematografice, în acest weekend, la Constanța

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Stagiunea 2020- 2021 continuă sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 19:00, cu spectacolul „Voievodul Țiganilor”. Opereta în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignatz Schnitzer aduce pe scena TNOB soliștii Doru Iftene, Laura Eftimie, Lucia Mihalache, Silvia Simionescu, Daiana Gavrilescu, Mihnea Lamatic, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel, Octavian Minea, Cristian Parmac, Ștefan Acsinte, Marian Irimia, Iulian Bratu, Matias Eftimie și David Popescu. Regia artistică, scenografia şi textul sunt semnate de Lucia Cicoară Drăgan, iar conducerea muzicală este asigurată de Gheorghe Stanciu. „Elixirul dragostei”, operă a cărei muzica a fost compusă de Gaetano Donizetti, pe un libret de Felice Romani va fi prezentată publicului, duminică, 27 septembrie, de la ora 19:00. Regia artistică poartă semnătura lui Ognian Draganov. Scenografia este concepută de Cătălin Arbore. Conducerea muzicală este asigurată de Sebastian Pascale. Corpul de soliști este format din: Laura Eftimie, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel și Mihaela Ionescu. Potrivit organizatorilor, spectacolele se vor desfășura în condiții de siguranță cu respectarea normelor de distanțare fizică: - Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul; - Accesul la spectacolele instituției se face cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului și până la ora specificată pe bilet; - Spectacolele se vor derula fără pauză și vor dura de la 1 oră și 30 minute până la maxim 2 ore; - Așezarea publicului în sală se va face conform regulilor de distanțare așa încât capacitatea sălii nu va fi mai mare de 150 de locuri; - Publicul este încurajat să achiziționeze bilete pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locaţii. Biletele vor putea fi achiziționate conform diagramei atât la Agenția de bilete aflată în incinta instituției (intrarea dinspre parc), cât și online accesând www.tnobconstanta.ro/bilete. Prezența publicului în sală se va face în funcție de ordinea vânzării locurilor. Programul Agenției de Bilete: luni- 11:00-17:00, marți – închis, miercuri-joi-vineri- 11:00 -17:00, sâmbătă – duminică – 17:30 – 18:45(închis în zilele fără spectacol). Programul proiecțiilor din acest weekend, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui astăzi, de la ora 17:30, proiecția comediei „Un tataie de coșmar”(”The War with Grandpa/2D/AG). Peter e încântat de faptul că urmează să locuiască nu numai cu părinții săi, ci și cu bunicul Jack, de care era foarte apropiat. Asta până când trebuie să se mute in podul care îi trezea coșmaruri, pentru a-i lăsa camera sa noului venit. Dar Peter nu se va da bătut așa de ușor și adunându-și prietenii vor încerca cu toții să îl scoată din sărite pe bunic, printr-o serie de farse care mai de care mai creative. Regizor: Tim Hill. În distribuție: Robert de Niro, Christopher Walken, Uma Thurman. Filmul poate fi urmărit și duminică, 27 septembrie, de la ora 20:30. De la ora 20:00, cinefilii au ocazia să se reîntâlnească cu Elizabeth Debicki, Robert Pattinson, Kenneth Branagh, John David Washington în „Tenet/ 2D/AP-12”. Filmul  regizat de Christopher Nolan este o poveste epică a cărei acțiune debutează în lumea spionajului international. Înarmat cu un singur cuvânt - Tenet - şi luptând pentru supraviețuirea întregii lumi, protagonistul călătoreşte printr-o lume crepusculară a spionajului internaţional, într-o misiune a cărei acţiune se va desfăşura dincolo de timpul real. Filmul va putea fi vizionat  sâmbătă și duminică, de la ora 15:00. Producția „Mulan/3D/AG” va fi prezentată publicului sâmbătă, 26 septembrie de la ora 12:00. În regia lui Niki Caro, filmul prezintă călătoria epică a lui Hua Mulan, fiica unui bătrân luptător, care se deghizează în bărbat și ia locul tatălui său în armată. Procesul inițiatic o va transforma într-un războinic venerat, îi va aduce respectul întregii națiuni și îl va face mândru pe tatăl ei. Pelicula va fi programat și sâmbătă, de la ora 18:00 iar duminică, de la ora 12:00 și 18:00. „Noii Mutanți”(”The New Mutants”/ 2D/AP-12)  revine în sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 20:30.  În producția regizată de Josh Boone cinci tineri mutanţi, care abia îşi descoperă abilităţile în vreme ce sunt ţinuţi închişi într-o instituţie secretă, încearcă să se salveze, dar şi să se lepede de păcatele comise în trecut. Cu Anya Taylor-Joy, Charlie Heaton, Maisie Williams, Henry Zaga, Blu Hunt. Prețul biletelor: - 2D – preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari * în limita locurilor disponibile; - 3D – preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari * în limita locurilor disponibile Informațiile legate de programul de vânzarea biletele sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica). Tot în acest weekend se va desfășura Concursul Național „Arca lui Noe”. Evenimentul realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța va avea loc mâine, începând cu ora 09:00, pe scena în aer liber, amplasată în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. Concursul cuprinde 36 de secțiuni: teatru, creație literară, dans, multi-talent, trofeul trofeelor, generația de aur, remember, cel mai iubit artist, ultra fresh, scaune întoarse, duete, show, eurovision, muzică instrumentală, creație muzicală, muzică vocală clasică, miss „Arca lui Noe”, mister „Arca lui Noe”, cea mai bună voce de studio, duelul mini-vedetelor. Toate evenimentele vor avea loc cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

vineri, 25 septembrie 2020

Mai mult
Liga a II-a de fotbal

Derby-ul dintre FC Farul Constanța  și SCM Gloria Buzău se va disputa, sâmbătă, 19 spetembrie, de la ora 11:00, pe stadionul Gheorghe Hagi.

sâmbătă, 19 septembrie 2020

Mai mult
16 liceeni de top din Constanța sunt provocați să aducă schimbare în societate

În perioada 18-20 septembrie, Constanța devine gazda evenimentului “Creatori de viitor - Champions United 2020”, unul dintre cele mai importante proiecte naționale dedicate liceenilor performeri. Evenimentul organizat de Asociația 11even din Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța va avea loc în Parcul Arheologic într-un spațiu special amenajat și cu toate măsurile sanitare și de distanțare luate și va reuni 16 liceeni cu performanțe diverse din oraș care vor lua parte în cele 3 zile de eveniment la sesiuni cu mentori invitați și vor lucra la o idee de proiect care rezolvă o problemă în domeniul educației, apărută ca urmare a pandemiei de Covid-19. Ideea va fi ulterior finanțată cu un buget de până de până la 20.000 RON. Participarea celor 16 liceeni selectați la eveniment este gratuită. Evenimentul se va desfășura vineri, între orele 14:00 – 18:00 iar sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Printre elevii selectați se numără Miruna Corina Ilie, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, medaliată anul trecut cu aur la Olimpiada Națională de Matematică și cu argint la cea de fizică, sau Andreea Dobre, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, care pe lângă diverse performanțe educaționale la nivel național, a fost implicată activ ca voluntar în mai multe acțiuni locale de luptă împotriva Covid-19. Alături de participanți va fi și Andrei Cătălin Popa, plecat din Constanța să studieze fizica la UCL (University College London). Andrei vine atât în calitate de alumni Creatori de viitor, dar și de membru fondator al platformei educaționale TeachU.ro, prin care alături de alți tineri olimpici, oferă meditații gratuite elevilor de gimnaziu și liceu din toată țara. Anul acesta, printre invitații evenimentului din Constanța pot fi menționați Daniela Ghițoiu, președintă a Asociației TEAM din oraș, formator național cu o experiență de peste 20 de ani în psihologie educațională, dar și fiul ei, Vladimir Ghițoiu, Absolvent Magna Cum Laude la Universitatea Colorado College (SUA), fost multiplu medaliat cu aur și argint la Olimpiada Națională de Matematica, medaliat cu argint la Olimpiada Națională de Matematică a Italiei, cu peste 100 de premii la concursuri naționale de top în domeniul științelor exacte. Elementul central al celor 3 zile de eveniment îl reprezintă sesiunile „TransForm”, în care se realizează conexiunea între participanți - „creatorii de viitor”, cu „creatorii de prezent” - invitați care pot să fie un model viabil pentru ei, cu valori autentice și care pot răspunde și la întrebări de tipul „De ce să aleg România?” (peste 70% dintre liceenii selectați anual și-au mărturisit intenția de a pleca din țară). La edițiile anterioare, între acești mentori s-au regăsit invitați precum Tibi Ușeriu (ultramaratonist), Doina Hendre Biro (Doctor în Istorie Modernă a Universității Paris IV Sorbonne), Sebastian Văduva (Director Grifftits School of Management), Rareș Pamfil (absolvent al Harvard University, masterand la University of Oxford), Cezar Grigore (Imperial College London), Dan Isai (fondator și CEO al Salad Box), Teodora Migdalovici (The Alternative School of Creative Thinking) și mulți alții. Pe lângă sesiunile live la care pot lua parte cei 60 de liceeni selectați la cele 4 evenimente din acest an, organizatorii vor pune la dispoziția altor peste 100 de liceeni din toată țara posibilitatea de a urmări online aceste sesiuni. Lansat în 2014, proiectul a reunit până în prezent peste 600 de liceeni din peste 60 de localități din România și Republica Moldova. Cei mai mulți tineri din comunitatea “Creatori de viitor” studiază azi la cele mai importante universități din România, Europa și Statele Unite ale Americii. Mai multe detalii despre program: www.creatorideviitor.ro

vineri, 18 septembrie 2020

Mai mult
Sugestii de weekend

“Creatori de viitor - Champions United 2020”, 18 – 20 septembrie, Parcul Arheologic Unul dintre cele mai importante proiecte naționale dedicate liceenilor performeri ajunge în acest weekend la Constanța. Evenimentul organizat de Asociația 11even din Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța va avea loc în Parcul Arheologic într-un spațiu special amenajat și cu toate măsurile sanitare și de distanțare luate și va reuni 16 liceeni cu performanțe diverse din oraș care vor lua parte în cele 3 zile de eveniment la sesiuni cu mentori invitați și vor lucra la o idee de proiect care rezolvă o problemă în domeniul educației, apărută ca urmare a pandemiei de Covid-19. Ideea va fi ulterior finanțată cu un buget de până de până la 20.000 RON. Participarea celor 16 liceeni selectați la eveniment este gratuită. Evenimentul se va desfășura vineri, între orele 14:00 – 18:00 iar sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Deschiderea stagiunii în sala de spectacole va avea loc în această seară, de la ora 19:00, cu reprezentația ”A Whole New World”. Sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu pe scenă vor evolua soliștii Smaranda Drăghici, Doru Iftene, Aida Pascu, Madeleine Pascu, Răzvan Săraru și Daniela Vlădescu.  Duminică, 20 septembrie, de la ora 19:00, iubitorii de frumos sunt invitați să urmărească poemul vocal-coregrafic „L'heure d'or de Paris”. Spectacolul îi va aduce în fața publicului pe Alina Mavrodin-Vasiliu, Daniela Vlădescu, Marius Eftimie, alături de soliștii de balet: Irina Mihaiu, Adrian Mihaiu, Bogdan Bîrsănescu, Cătălina Iliescu, Oana Dincă, Mayura Takase, Ryan Brown. Potrivit organizatorilor, spectacolele se vor desfășura în condiții de siguranță cu respectarea normelor de distanțare fizică: - Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul; - Accesul la spectacolele instituției se face cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului și până la ora specificată pe bilet; - Spectacolele se vor derula fără pauză și vor dura de la 1 oră și 30 minute până la maxim 2 ore; - Așezarea publicului în sală se va face conform regulilor de distanțare așa încât capacitatea sălii nu va fi mai mare de 150 de locuri; - Publicul este încurajat să achiziționeze bilete pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locaţii. Biletele vor putea fi achiziționate conform diagramei atât la Agenția de bilete aflată în incinta instituției (intrarea dinspre parc), cât și online accesând www.tnobconstanta.ro/bilete. Prezența publicului în sală se va face în funcție de ordinea vânzării locurilor. Programul Agenției de Bilete: luni- 11:00-17:00, marți – închis, miercuri-joi-vineri- 11:00 -17:00, sâmbătă – duminică – 17:30 – 18:45(închis în zilele fără spectacol). Programul proiecțiilor din acest weekend găzduite de sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Lungmetrajul „Tenet/ 2D/AP-12” va putea fi vizionat astăzi, de la ora 17:00. Filmul  regizat de Christopher Nolan este o poveste epică a cărei acțiune debutează în lumea spionajului international. Înarmat cu un singur cuvânt - Tenet - şi luptând pentru supraviețuirea întregii lumi, protagonistul călătoreşte printr-o lume crepusculară a spionajului internaţional, într-o misiune a cărei acţiune se va desfăşura dincolo de timpul real. În distribuție: Elizabeth Debicki, Robert Pattinson, Kenneth Branagh, John David Washington. Filmul va fi prezentat publicului și sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20:00 și duminică, 20 septembrie, de la ora 17:30. Pelicula „După ce ne-am certat”(”After We Collided/ 2D/N-15”), adaptarea cinematografică a best-seller-ului scris de Annna Todd,  va fi proiectată vineri, 18 septembrie, de la ora 20:00, sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00 și duminică, 20 septembrie, de la ora 15:00. Hardin Scott (Hero Fiennes Tiffin) și Tessa Young (Josephine Langford) parcurg urmările despărțirii lor. Chiar dacă vor trece prin momente bune și momente rele, vor avea suișuri și coborâșuri, vor face greșeli și le vor repara, Hardin și Tessa nu se vor lăsa și vor lupta pentru a fi împreună. În distribuție: Josephine Langford, Hero Fiennes Tiffin și Dylan Sprouse, Shane Paul McGhie, Candice King, Charlie Weber, Khadijha Red Thunder, Inanna Sarkis, Pia Mia, Samuel Larsen, Louise Lombard, Rob Estes, Dylan Arnold, Selma Blair și Karimah Westbrook. Filmul de animație „Tot înainte”(”Onward/ 3D/AG”) în regia lui Dan Scanlon revine în sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” sâmbătă și duminică, de la ora 12:00. Pelicula care  combină fantezia urbană cu poveștile clasice inspirate din mitologie îl are în prim-plan pe Ian, un elf al cărui tată a murit înainte ca el să se nască. Nesigur pe el și introvertit, Ian tânjește să fie încrezător și puternic și trăiește cu impresia că ar fi avut ambele calități dacă ar fi crescut alături de tatăl său. Ian are un frate mai mare, sălbatic și cam haotic, pe nume Barley, care e o sursă constantă de probleme pentru Ian. Cu ajutorul multiubitei furgonete a lui Barley, numită Guinevere, frații pornesc într-o aventură memorabilă care este și un test al legăturii dintre ei. În distribuție: Tom Holland, Chris Pratt, Julia Louis-Dreyfus și Octavia Spencer. Filmul „Noii Mutanți”(”The New Mutants”/ 2D/AP-12) va rula sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 17:30 și duminică, 20 septembrie, de la ora 20:30.  În producția regizată de Josh Boone cinci tineri mutanţi, care abia îşi descoperă abilităţile în vreme ce sunt ţinuţi închişi într-o instituţie secretă, încearcă să se salveze, dar şi să se lepede de păcatele comise în trecut. Cu Anya Taylor-Joy, Charlie Heaton, Maisie Williams, Henry Zaga, Blu Hunt. Prețul biletelor: - avanpremiere/blockbuster 2D:  20 lei persoană / reprezentație tarif unic; - 2D – preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari * în limita locurilor disponibile; - 3D – preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari * în limita locurilor disponibile Informațiile legate de programul de vânzarea biletele sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica). Toate evenimentele se vor desfășura cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

vineri, 18 septembrie 2020

Mai mult
Evenimente la care poți participa în acest weekend

„Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi”, 10 august-13 septembrie Aventura „Hip Hip Zbumzzi- Caravana Zbumzzi” se apropie de final. Săptămâna aceasta, îndrăgita trupă se află în parcul de la Casa de Cultură. Astăzi, de la ora 17:00, se joacă spectacolul de teatru de păpuși „ Motanul încălțat “. Mâine, de la ora 17:00, în aceeași locație, cei mici sunt invitați să participe la  spectacolul „Aventurile lui Nică”. Duminică, de la ora 17:00, organizatorii au pregătit un show special de închidere. Micii spectatori se vor bucura de un spectacol vesel, interactiv, animat marca Zbumzzi. Intrarea este liberă! Proiectul „Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi” este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Evenimentul se desfășoară în perioada 10 august-13 septembrie. Programul proiecțiilor din acest weekend, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” se deschide astăzi de la 17:30 cu producția „După ce ne-am certat”(”After We Collided”) care va fi prezentată în premieră. Filmul este adaptat de Mario Celaya după cartea After We Collided de Anna Todd. Hardin Scott (Hero Fiennes Tiffin) și Tessa Young (Josephine Langford) parcurg urmările despărțirii lor. Chiar dacă vor trece prin momente bune și momente rele, vor avea suișuri și coborâșuri, vor face greșeli și le vor repara, Hardin și Tessa nu se vor lăsa și vor lupta pentru a fi împreună. Filmul îi are în distribuție pe Josephine Langford, Hero Fiennes Tiffin și Dylan Sprouse, alături de care îi mai găsim pe Shane Paul McGhie, Candice King, Charlie Weber, Khadijha Red Thunder, Inanna Sarkis, Pia Mia, Samuel Larsen, Louise Lombard, Rob Estes, Dylan Arnold, Selma Blair și Karimah Westbrook. „După ce ne-am certat” este regizat de Roger Kumble, cunoscut pentru ”Cruel Intentions”, ”The Sweetest Thing” și ”Just Friends”. Cinefilii au ocazia să revadă producția cinematografică sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 17:30 și duminică, 13 septembrie, de la ora 20:30. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. Filmul american de super-eroi ”Bloodshot” va fi proiectat începând cu ora 20:30. Pelicula ni-l prezintă pe Ray Garrison (Vin Diesel), un soldat de elită recent ucis în acţiune, care este readus la viaţă şi transformat în super-eroul Bloodshot, de către corporaţia RST. Fiind inoculat cu toate proprietăţile unei nano-technologii de ultimă oră, el reprezintă acum o forţă de nestăvilit. Dar, odată cu procesul de transformare a corpului său, compania i-a modificat totodată mintea şi amintirile. Când Ray începe să-şi amintească câte ceva din trecut, el nu mai ştie ce e adevărat şi ce nu - dar este hotărât să reia controlul asupra propriei sale vieţi. Filmul va fi prezentat publicului și sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20:30 și duminică, 13 septembrie, de la ora 17:30. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. Filmul de animație „Tot înainte”(”Onward”) în regia lui  Dan Scanlon deschide seria proiecțiilor de sâmbătă. De la ora 12:00, publicul se va întâlni cu Tom Holland, Chris Pratt, Julia Louis-Dreyfus și Octavia Spencer într-o peliculă care combină fantezia urbană cu poveștile clasice inspirate din mitologie. Filmul va putea fi vizionat și duminică, 13 septembrie, de la ora 15:00. Povestea îl are în prim-plan pe Ian, un elf al cărui tată a murit înainte ca el să se nască. Nesigur pe el și introvertit, Ian tânjește să fie încrezător și puternic și trăiește cu impresia că ar fi avut ambele calități dacă ar fi crescut alături de tatăl său. Ian are un frate mai mare, sălbatic și cam haotic, pe nume Barley, care e o sursă constantă de probleme pentru Ian. Ian se trezește, la împlinirea vârstei de 16 ani, că vrea - mai mult ca oricând - să fie mai bun și mai îndrăzneț, așa cum își imagina că a fost tatăl lui. Cu ajutorul multiubitei furgonete a lui Barley, numită Guinevere, frații pornesc într-o aventură memorabilă care este și un test al legăturii dintre ei. Preț bilet: 18 lei întreg, 4,5 lei copii/elevi/studenți, 9 lei pensionari. Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 15:00 și duminică, 13 septembrie, de la ora 12:00, „Lassie se întoarce acasă” va oferi o experiență cinematografică de neuitat. O nouă ecranizare a romanului scris de Eric Knight, filmul redă povestea emoționantă a collie-ului Lassie, care va trece prin aventuri inedite în încercarea de a reveni acasă. Florian are doar 12 ani, și cel mai bun prieten al său este Lassie, un splendid collie. Când tatăl lui Florian își pierde job-ul, familia e nevoită să se mute într-un apartament mult mai mic. Florian e devastat pentru că trebuie să renunțe la Lassie. Cei doi vor porni într-o călătorie fabuloasă și plină de aventuri,  căci niciun obstacol nu poate sta în calea unei prietenii dintre un copil și câinele său iubit. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. Informațiile legate de programul de vânzare al biletelor sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica). Având în vedere contextul actual, casieria se va deschide cu o oră înainte de începerea primului film și se va închide cu 15 minute după începerea ultimului film. Biletele pot fi achiziționate online prin platforma www.cinemagia.ro. Link bilete: https://m.cinemagia.ro/program-cinema/jean-constantin-constanta/ „O sole mio”, sâmbătă, 12 septembrie, ora 20:00, „Musica sempre libera”, duminică, 13 septembrie, ora 20:00, parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” prezintă ultimele două spectacole din seria de evenimente culturale în aer liber. Evenimentele au fost organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța în parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” și au fost prezentate pe terasa acestei instituții pe tot parcursul acestei veri, în cadrul stagiunii estivale 2020 care face parte din #SAMER 2020 – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României 2020, proiect inițiat de Ministerul Culturii. Spectacolul de canzonete intitulat „O sole mio” revine sâmbătă pe terasa instituției de cultură. În compania fermecătoare a muzicii italienești, veți putea trăi momente de relaxare și bucurie alături de talentații soliști vocali și artiști lirici constănțeni  Mădălin Băldău, Raluca Dărăban, Gabriela Dobre, Doru Iftene, Mihaela Ionescu, Lucia Mihalache, Bogdan Ocheșel, Răzvan Săraru, Silvia Simionescu, Stela Sîrbu, Daniela Vlădescu. Duminică, 13 septembrie, de la ora 20:00, sunteți invitați la concertul de arii și cântece celebre, „Musica sempre libera”. Corpul de soliști este format din: Laura Eftimie, Marius Eftimie, Doru Iftene, Lucia Mihalache, Bogdan Ocheșel, Elena Rotari, Răzvan Săraru, Stela Sîrbu. La pian Natalia Gribinic, Andrada Ștefan. Acestora li se va alătura și Corul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” condus de Adrian Stanache. Pentru buna desfășurare a evenimentelor, traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 14:00 – 22:00, pe aleea delimitată de strada Ștefan cel Mare și Teatrul Național Operă și Balet „Oleg Danovski”. Accesul publicului la evenimentele culturale în aer liber este gratuit, în limita scaunelor puse la dispoziție, capacitatea spațiului rezervat spectatorilor fiind de 84 locuri pe scaune. Toate evenimentele se vor desfășura cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

vineri, 11 septembrie 2020

Mai mult
Caravana Zbumzzi continuă întâlnirile de poveste. De astăzi vor fi în parcul de la Casa de Cultură

Este ultima săptămână în care cei mici se pot bucura de spectacolele trupei Zbumzzi, într-o atmosferă de veselie, din care nu vor lipsi momente antrenante de dans și mișcare. Micii spectatori vor pătrunde din nou într-un univers magic, activitățile se vor desfășura în fiecare zi, de la ora 17:00, după următorul program: Luni, 7 septembrie - ora 17:00 - Spectacol Zbumzzi; ora 18:00- spectacol interactiv trupa Zbumzzi; Marți, 8 septembrie - ora 17:00 - „Fata babei și fata moșului”; ora 18:00 - „Fata babei și fata moșului. Spectacol interactiv”; Miercuri, 9 septembrie - ora 17:00 - „Cenușăreasa”; ora 18:00 - „Balul de la castel – spectacol interactiv”; Joi, 10 septembrie - ora 17:00 - „Cei trei purceluși”; ora 18:00 - „Animalele pădurii – spectacol interactiv”; Vineri, 11 septembrie - ora 17:00- „Motanul încălțat”; Sâmbătă, 12 septembrie - ora 17:00 - „Aventurile lui Nică”; Duminică, 13 septembrie - ora  17:00, Show trupa Zbumzzi - Închidere proiect. Intrarea este liberă. Proiectul „Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi” este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Evenimentul are loc în perioada 10 august-13 septembrie. Proiectul „Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi” a debutat în Poarta 6 (10 august-15 august), a continuat în Parcul Viitorului (17-23 august), parcul din KM 4-5 (24-29 august), parcul de la Gară (31 august-5 septembrie) și se va încheia în parcul de la Casa de Cultură, în această săptămână. „Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi” este un proiect de interes general, finanțat din fonduri nerambursabile. Manager de proiect este Edoard Petre, absolvent al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius”.

luni, 7 septembrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină