Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au identificat recent un minor care a vandalizat peretele unei stații de autobuz, situată pe strada Brizei din cartierul constănțean Poarta 6. Minorul a realizat mai multe desene tip graffiti, fiind identificat prin intermediul înregistrărilor camerelor de supraveghere instalate în zonă.
În situația în care persoana în cauză este minoră și nu poate fi sancționată contravențional, se poartă discuții cu unul dintre părinții acesteia, conform prevederilor art. 1.372 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, referitor la neîndeplinirea obligațiilor legale ale acestuia de a supraveghea un minor și de a răspunde de prejudiciul cauzat de acesta.
Și de această dată părinții vor plăti pentru faptele copilului minor. Reiterăm angajamentul nostru pentru restaurarea stării inițiale a stației afectate prin intervenția serviciului de specialitate.
În efortul nostru de prevenire și combatere a faptelor antisociale, sprijinul comunității este esențial. Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să continue să ne semnaleze orice fapte care contravin normelor legale în vigoare, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.
Programul dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală Constanța este disponibil 24/7. Cetățenii care dispun de informații utile pentru identificarea persoanelor implicate în actele de vandalism sunt încurajați să le transmită polițiștilor locali prin căile de comunicare specificate mai sus. Vor fi întreprinse măsurile legale corespunzătoare în urma colaborării noastre.
Doar prin acțiune și colaborare comună putem contribui la menținerea unui oraș frumos și sigur!
Link material video: https://sendgb.com/6DTmjnvEk5B