Polițiștii constănțeni au lansat campania de prevenire a faptelor antisociale specifice sezonului estival și de informare a turiștilor din stațiunea Mamaia și Constanța.
Scopul campaniei este reprezentat de creșterea gradului de siguranță al turiștilor, obiectivele acesteia fiind: creșterea sentimentului de siguranță al turiștilor și cetățenilor din stațiunea Mamaia și Constanța; asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică turiștilor și cetățenilor din stațiunea Mamaia și Constanța, prin prezența activă, la vedere, a polițiștilor și voluntarilor Crucii Roșii Constanța, în scopul realizării activităților de prevenire a faptelor antisociale; atragerea localnicilor și turiștilor în sprijinul forțelor de poliție prin amplificarea relațiilor de colaborare și creșterea aportului acestora în activitateade prevenire a faptelor antisociale; informarea turiștilor cu privire la aspectele privind starea infracțională prin popularizarea măsurilor și mijloacelor de ordin preventiv; conștientizarea beneficiarilor cu privire la adoptarea măsurilor minime de siguranță în vederea prevenirii victimizării lor
Inițiatorii Campaniei sunt Inspectoratul de Poliție Județean Constanța prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul Cabinet - Compartimentul Relații Publice, Poliția Municipiului Constanța – Biroul Stațiunii Mamaia.
Grupul țintă direct este compus din turiștii stațiunii Mamaia și ai municipiului Constanța, cel indirect fiind compus din cetățenii Constanței și turiștii de pe întreg litoralul românesc.
Ca noutate, campania s-a lansat prin deschiderea la data de 19 iulie a.c. a unui
Punct de Informare situat pe plajă, în zona Cleopatra din stațiunea Mamaia, care va funcționa până la finele lunii august 2016. Polițiștii Biroului de Analiză și prevenire a Criminalității, cei locali și peste cei 30 voluntari ai Crucii Roșii, împreună cu ceilalți parteneri vor fi prezenți zilnic în Punctul de Informare, dar vor derula și activități pe toată plaja din Mamaia pentru prevenirea furturilor de pe plajă, din auto și din camerele de hotel.
În cadrul Punctului fiecare turist va putea fi informat cu privire la modalitatea de petrecere a timpului liber în stațiune, în municipiul Constanța, pe litoralul Mării Negre cu privire la modalitățile de prevenire a victimizării, iar voluntarii Crucii Roșii vor putea acorda o asistență medicală minimă, în cazul în care vor exista solicitări.
De asemenea, zilnic voluntarii și polițiștii vor patrula pe plaja din Mamaia, unde vor disemina informații și flyere preventive turiștilor.
Partenerii principali sunt Primăria Municipiului Constanța, Crucea Roșie Filiala Constanța, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța, Carrefour Constanța, Asociația PsihotrafiQ, Universitatea Ovidius Constanța, A.N.I.T.P. Constanța și A.N.A. Constanța. Această campanie este realizată în conformitate cu Planul general de măsuri al M.A.I. – ‘’Litoral 2016’’, fiind coordonată de către I.G.P.R. – I.C.P. și C.I.R.P., și are în vedere menținerea și asigurarea unui climat de siguranță pe perioada Sezonului Estival 2016.