Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie

marți, 20 februarie 2024

Inapoi
1

Ignorarea legilor în ceea ce privește deținerea unui animal de companie poate avea consecințe severe. În ultima perioadă, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor care plimbă animalele de companie și nu iau măsuri de curățare a excrementelor lăsate de patrupede pe domeniul public.

Stăpânii animalelor de companie trebuie să respecte anumite reguli atunci când le scot la plimbare, în conformitate cu legislația în vigoare. Pentru păstrarea unui mediu curat și civilizat, dar și pentru a nu pune în pericol sănătatea copiilor care se joacă în parcuri sau alte spații amenajate pe domeniul public, posesorii de câini (și nu numai) sunt obligați să curețe mizeria lăsată de patrupede.

Mai exact, proprietarii trebuie să aibă asupra lor materialele necesare (mănuși, pungă, etc.) pentru curățarea locului și evacuarea dejecțiilor fiziologice, astfel încât să nu se creeze un disconfort la deplasarea pe trotuare pentru cetățeni, iar cei mici, în special, să nu fie expuși riscurilor de îmbolnăvire.

Pe raza municipiului Constanța, în special în parcurile și zonele aglomerate, sunt amplasate dispensere care eliberează gratuit materialele necesare curățării domeniului public, respectiv mănuși și pungi de plastic, menite să vină în sprijinul proprietarilor.

Măsurile pentru păstrarea igienei publice se regăsesc în documente adoptate de către autorități la nivel local, așa cum este și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 77/2021, care prevede sancționarea cu amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei pentru cei care nu respectă prevederile articolului 12 punctul 5.

Facem apel la cetățeni să nu rămână pasivi în fața oricăror fapte care contravin normelor legale în vigoare și îi rugăm să pună la dispoziția organelor de control, pe orice cale de comunicare, mijloace de probă (foto/video) pentru a fi în măsură să identifice și să tragă la răspundere autorii acestor fapte.

Cu toții iubim animalele, însă trebuie să realizăm că nu putem permite să conviețuim într-un mediu care poate afecta sănătatea noastră și a copiilor noștri din cauza lipsei de educație civică a unora dintre noi.