Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Asigurare măsuri de ordine și siguranță publică

joi, 11 iulie 2024

Inapoi
1

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat în perioada 04.07.2024-07.07.2024 pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și impunerea restricțiilor de circulație a autovehiculelor în perimetrul exterior de siguranță, stabilit pentru festivalul „NEVERSEA 2024”.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii locali au legitimat un număr de 655 de persoane, iar pentru încălcarea prevederilor legale au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 97.500 lei și au ridicat 15 vehicule. De asemenea, în data de 05.07.2024, a fost depistat în zona evenimentului un bărbat care avea asupra sa un pliculeț transparent ce conținea materie solidă de culoare galben-verzuie, susceptibilă de a avea efect psihoactiv/psihotrop, o cutie de foițe în rolă pentru țigarete și o țigară tip joint ce conținea o substanță de culoare galben-verzuie, susceptibilă a fi un produs cu efect psihoactiv/psihotrop.

Măsurile preventive și de informare, cât și cele dispuse cu fermitate pentru abaterile constatate, dar mai ales înțelegerea manifestată de participanți, au condus la desfășurarea în bune condiții a acestui eveniment.