Segmentul a fost deteriorat în cadrului lucrărilor de modernizare a sistemului de semaforizare din intersecție.
Primăria Municipiului Constanța, prin S.C.Confort Urban, desfășoară în zonă ample lucrări de schimbare a rețelei electrice, motiv pentru care a fost nevoie de intervenții în subteran care au afectat o mică porțiune a mozaicului de pe unul dintre trotuare.
Daniel Vlăescu - șef serviciu tehnic S.C Confort Urban:
“Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban desfășoară ample lucrări de modernizare a sistemului de semaforizare din intersecția de la Delfinariu. Este vorba despre un sistem modern, inteligent, care va ajuta la micșorarea timpilor de așteptare la semafor. Pentru implementarea proiectului a fost refăcută toată partea de rețele electrice, motiv pentru care au fost executate și lucrări subterane. În timpul intervențiilor de acest gen apar și lucruri neprevăzute, noi luăm în calcul toate opțiunile tehnice astfel încât să nu stricăm pavimentul sau să intervenim cât mai puțin, dar sunt și situații neașteptate. În zona mozaicului de pe trotuarul de la Delfinariu, a fost nevoie de un șanț deschis care a dus la deteriorarea lucrării pe o porțiune foarte mică. După săparea șanțului în care au fost introduse cablurile subterane, zona afectată a fost acoperită, am luat legătura cu cei care au realizat mozaicul, urmând ca în scurt timp, artiștii de la Facultate de Arte a Universității Ovidius să recondiționeze porțiunea”.
Ovidiu Felipov – coordonatorul proiectului „Orașul meu din Mozaic‟:
“Vorbim despre o problemă minoră, este afectată o porțiune foarte mică de mozaic. Mai avem materiale rămase de la lucrările de anul trecut, iar studenții voluntari ai Facultății de Arte vor reface porțiunea de mozaic în cel mai scurt timp”.
În cadrul proiectului „Orașul meu din Mozaic‟, organizat de Fundația Metamorphosis a Universității Ovidius din Constanța și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, 21 de lucrări decorative din mozaic au fost amplasate la 10 treceri de pietoni din zone importante ale orașului.