Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

În atenția operatorilor economici

Serviciul Autorizare Activități Economice din cadrul Primăriei municipiului Constanța aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, începând cu data de 26.01.2022, la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în Bd. Al. Lăpușneanu nr.116C (incintă City Park Mall - etaj I, aripa nouă), se depun documentații pentru comercializare mărțișoare, felicitări și cadouri specifice perioadei, cu excepția ornamentelor florale. Operatorii economicii pot opta pentru maxim un amplasament/zonă și maxim trei amplasamente pe firmă. Dosarele vor conține următoarele acte: - cerere tip; - certificat de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerțului; - actul constitutiv al societății sau actul emis pentru desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale care să conțină codul CAEN 4789 (corespondent cod CAEN 5262). Taxele pentru ocuparea temporară a domeniului public (pentru fiecare amplasament) sunt cele prevăzute în H.C.L. nr.614/2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2023 – Anexa nr.8, respectiv: - 300 lei  taxa de autorizare pentru desfăşurarea de activităţi temporare; - 2,00 lei/mp/zi pentru zona A; - 1,00 lei/mp/zi pentru zona B.

miercuri, 18 ianuarie 2023

Mai mult
Continuă lucrările de reabilitare a tramei stradale în cartierele din Constanța

Programul de modernizare a infrastructurii pietonale și rutiere acoperă tot mai multe străzi din oraș. În cartierul Coiciu, se intervine asupra infrastructurii pietonale unde se refac total trotuarele pe două străzi. Pe strada Duiliu Zamfirescu, tronsonul cuprins între strada Semănătorului și strada strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, se înlocuiesc bordurile, se stabilizează terenul prin așternere de piatră compactată și se montează pavele moderne. Simultan se intervine la nivelul trotuarelor și pe strada Andrei Mureșanu, pe tronsonul cuprins între strada Fulgerului și strada Izvor, urmând a continua după terminarea primului tronson și cu cel de-al doilea, delimitat de strada Portiței și strada Izvor. După finalizarea etapei de reamenajare a suprafețelor pietonale, se vor executa lucrări de asfaltare a carosabilului. Se intervine asupra zonei pietonale și în cartierul Tomis 2. Pe strada Română și pe strada Chiliei se acționează la nivelul trotuarelor. Se înlocuiesc bordurile deteriorate iar suprafețele pietonale sunt consolidate pentru a fi reamenajate cu dale moderne. Pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între strada Soveja, strada Zorelelor și sensul giratoriu de la Pescărie, se lucrează la amenajarea suprafețelor pietonale. Se reconfigurează acest tronson prin refacerea trotuarelor, înlocuirea bordurilor, montarea de pavele noi și amenajarea casetelor pentru spații verzi. Facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna accesul utilajelor, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări.

miercuri, 18 ianuarie 2023

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA S.A. Constanta intervine în domeniul public, în data de 18.01.2023: Str. Avram Iancu nr. 21 – conductă; Secția Prestații – Str. Stefan cel Mare cuprins intre Str. Avram Iancu si str. Atelierelor – inlocuire branșamente; Secția Prestații – Str. Stefan cel Mare cuprins intre Bdul. Tomis si str. Rascoalei – branșament; Bdul. Mamaia / Str. Petru Vulcan – conductă; Str. Dobrogei nr. 26 – conductă; Bdul. Alexandru Lăpușneanu nr. 173A – Tracom – conductă; Str. Sasu Vasile nr. 2 – branșament; Str. Cișmelei bl. B4 – branșament; Str. Nicolae Filimon / Str. Interioară 3 – conductă; Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea / str. Dionisie cel Mic – conductă; Bdul. 1 Mai / Str. Caraiman – Peco Rompetrol – conductă; Str. Ion Andreescu nr. 6-8 – conductă; Str. Vârful cu Dor Fn – conductă; Sector Debranșări – Str. Gavril Muzicescu nr. 40 – debranșare; Sector Debranșări – Str. Oltului nr. 5 – debranșare; Sector Debranșări – Bdul. Mamaia nr. 202A – debranșare; Sector Debranșări – Str. Enachiță Văcărescu nr. 2 – debranșare; Secția Canal – Str. Banu Mihalcea nr. 43-51 – reparare racord colector; Secția Canal – Str. Castanilor nr. 2A – reparare colector; Secția Canal – Bdul. Tomis nr. 253 bl. T1-T3 – reparare racord colector;

miercuri, 18 ianuarie 2023

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 18.01.2023. click pentru vizualizare document

miercuri, 18 ianuarie 2023

Mai mult
Program CT BUS 23 - 24 ianuarie

CT BUS anunță publicul călător că, în perioada 23-24 ianuarie, toate autobuzele circulă conform programului de weekend (5:45-23:00).

miercuri, 18 ianuarie 2023

Mai mult
Atenție la deșeurile voluminoase!

Nu le aruncați oriunde și oricum, depozitați-le gratuit la containerele speciale! Săptămâna aceasta, până pe 22 ianuarie 2023, benele sunt amplasate în cartierele Casa de Cultură, Tomis I și Tomis II: aleea Nalbei, bloc L 110, aleea Mălinului, bloc B6, aleea Lăcrămioarei, capăt bloc J0. Săptămâna viitoare, 23.01.2023 – 29.01.2023, containerele speciale vor fi amplasate în cartierele Palazu Mare și Tomis Plus: pe strada Dumbrăveni, lângă Școala Gimnazială nr.14 și la intrare pe strada Krakovia. În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A.    Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.   

miercuri, 18 ianuarie 2023

Mai mult
Lipsă apă în zona Abator din mun. Constanța!

Echipele RAJA intervin astăzi – 17 ianuarie 2023, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de la intersecția str. Doctor Alexandru Simion Marcovici cu Șos. Mangaliei din mun. Constanța. Astfel, în intervalul orar 15.30 – 18.30, se întrerupe furnizarea apei potabile consumatorilor de pe străzile: Doctor Alexandru Simion Marcovici, bd. 1 Mai, Fundătura 1 Mai, precum și celor de pe străzile adiacente. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

marți, 17 ianuarie 2023

Mai mult
Cod galben de vânt puternic la Constanța!

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până joi, 19 ianuarie 2023, ora 18:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, temporar peste 70-75 km/h, pe litoral. Vremea va fi schimbătoare ca aspect și va deveni mult mai caldă decât ar fi normal la această dată. Astfel, astăzi, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă între 7 și 11 grade. Vremea se va menține deosebit de caldă și mâine.  Astfel, temperaturile maxime, în creștere față de azi, se vor încadra între 13 și 20 de grade, iar cele minime între 8 și 12 grade. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055 Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922 Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271.    

marți, 17 ianuarie 2023

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA S.A. Constanta intervine în domeniul public, în data de 17.01.2023: Str. Mihai Eminescu nr.39 – conductă; Str. Stefan cel Mare cuprins intre b-dul Tomis si str. Rascoalei – branșament; Cartier Santa Maria Bay – str. Dumitru Lupu nr.13-15 – branșament; Str. Dobrogei nr.26 – conductă; Str. Sasu Vasile nr.2 – branșament; Str. Cișmelei bl.B4 - branșament; Str. Nicolae Filimon/str. Interioară 3 – conductă; Str. Comarnic/str Democratiei - branșament; Str. Zefirului nr.12A - conductă; Str. Vârful cu Dor Fn – conductă; Secția Prestații: - str. Ștefan cel Mare cuprins între str. Avram Iancu și str. Atelierelor – înlocuire branșamente; Secția Canal: - str. Banu Mihalcea nr.43-51 – reparare racord colector; Str. Castanilor nr.2A – reparare colector; B-dul Tomis nr.253 bl.T1-T3 – reparare racord colector.

marți, 17 ianuarie 2023

Mai mult
Murphy și LuLu au fost adoptați! ​

În cursul zilei de ieri, la puțin timp după ce am prezentat pe pagina de facebook a adăpostului povestea lui Murphy, o familie din Constanța s-a decis să adopte cățelul. Oamenii au sunat la adăpost pentru a solicita detalii și pentru a-l rezerva. În câteva minute, stăpânii au ajuns la adăpost, unde au încheiat formalitățile. Murphy a plecat cu noua sa familie bucuros și nerăbdător să-si cunoască noua casă. Tot ieri, a fost adoptat și Lulu, un cățel de 3 ani, jucăuș, prietenos și acum fericit că și-a găsit stăpâni iubitori. Vă mulțumim că ne-ați sprijinit în demersurile noastre de a găsi un cămin acestor 2 căței și vă invităm să fiți alături în continuare de campania “Adoptă un cățel!”  Este nevoie de implicarea și sprijinul dumneavoastră. Facem un apel la iubitorii de animale să vină să adopte în mod responsabil căței și să le ofere o șansă la o viață mai bună. Menționăm că toți cățeii care se dau spre adopție gratuită sunt deparazitați intern/extern, înregistrați în RECS, microcipați, îngrijiți, vaccinați conform graficului de vârstă și au carnet de sănatate. Condiții privind procedura adopției: -prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor; -dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor; -acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini. Cei care doresc să devină stăpânii unui cățel pot vizita Adăpostul public de animale abandonate de pe strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor nr.5) după următorul program: - luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00; - joi - 09:30 - 17:30; - sâmbătă și duminică – închis. Mai multe detalii puteți obține de la personalul de specialitate, la numărul de telefon: 0733045213.

marți, 17 ianuarie 2023

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină