Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Centralizatorul lucrărilor de intervenție în domeniul public

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată a centralizatorului lucrărilor de intervenție în domeniul public pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

joi, 23 iunie 2022

Mai mult
Se caută recenzori. Activitatea este remunerată.

  Primăria Municipiului Constanța încheie contracte de prestări servicii pentru recenzorii care vor realiza colectarea datelor Recensământului populației și locuințelor din municipiul Constanța. Plata recenzorilor se face în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1071/2020 și se face în funcție de numărul de chestionare completate prin interviu față în față, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade diferite, la un tarif:7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei” și 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței”, inclusiv „Secțiunea pentru recenzarea spațiului de locuit”. Perioada de contractare a serviciilor:   •        Participarea la instruirea organizată de UJIR la o data comunicată ulterior; •        Colectarea datelor în teren: - recenzarea prin efectuare interviu de către recenzor, în teren până pe data de 17.07.2022 Locul de desfășurare a activității: •        Pe teren, în limitele administrative ale UAT CONSTANȚA  Condiții pentru contractarea serviciilor: •        Vârsta minimă de 18 ani împliniți la data selecției – condiție eliminatorie; •        Minim studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu) - condiție eliminatorie; •        Să nu aibă cazier judiciar - condiție eliminatorie; •        Să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete; •        Abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată; capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi cordial, plăcut, metodic şi riguros; •        Să dispună de un telefon mobil și de o adresa de email pe care să le utilizeze pentru comunicare; •        Rezistenţă la stres şi lucru sub presiune; •        În zonele/comunitățile cu populaţie de altă etnie decât cea română, cunoaşterea şi a limbii acelei etnii şi a specificului etniei respective reprezintă un avantaj în desfăşurarea muncii sale pe teren; •        Expertiza în domeniul statisticii, al administrației publice, experiența de operator statistic sau ca personal RGA (recensământul general agricol), reprezintă un avantaj. Atribuțiile personalului de recensământ: conform Modelului de contract cadru de servicii pentru RPL2021 prevăzut în Anexa nr. 2 a HG nr. 145/2022 privind modificarea și completarea HG nr.1071/2020 pentru stabilirea bugetului și a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021. Condiții specifice: •        Muncă pe teren; •        Disponibilitate de a lucra în program prelungit; •        Disponibilitate de a lucra în weekend. Pentru includerea în baza de date a recenzorilor și realizarea selecției vă rugăm completați chestionarul din link-ul de mai jos (sau scanați codul QR cu un dispozitiv mobil): https://forms.gle/GLy67bu3fNzR4mKH7  

joi, 23 iunie 2022

Mai mult
Drifturi în parcarea publică de la Poarta 1 ​

La data de 21.06.2022, un conducător auto a fost surprins în parcarea publică și monitorizată video de la Poarta 1 din municipiul Constanța în timp ce executa drifturi cu un autoturism. Pentru actul de bravadă și punerea în pericol a participanților la trafic, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice l-au sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța le reamintesc teribiliștilor că drifturile și turatul motoarelor în scop de amuzament sunt interzise. Nu uitați faptul că zonele publice sunt monitorizate video și puteti fi surprinși în momentul săvârșirii unor fapte antisociale. Șoferii care fac drifturi ilegale își pun în pericol viața, dar și pe a celor din jur, pentru că aceste manevre atrag întotdeauna mulți curioși ce pot deveni cu ușurință victime. Vă rugăm să semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922-Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.

joi, 23 iunie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Situația lucrărilor de refacere a tramei stradale în urma intervențiilor RAJA S.A., în Municipiul Constanța. click pentru vizualizare document

joi, 23 iunie 2022

Mai mult
Comunicat de presă - Transferul mijloacelor de transport

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța reamintește contribuabililor, care dețin în proprietate mijloace de transport și își schimbă adresa de domiciliu, sediul sau punctul de lucru, pe raza altei unități administrativ teritoriale, că au obligația depunerii în termen de 30 de zile de la data modificării survenite, a unei cereri de transfer a dosarului fiscal al mijlocului de transport. În baza cererii depuse, SPIT Constanța transmite dosarul fiscal, cu confirmare de primire, în vederea impunerii în termen de 15 zile, organului fiscal de la noul domiciliu, sediu sau punct de lucru. Astfel, impozitul pe mijloacele de transport se datorează la unitatea administrativ teritorială unde contribuabilul are noul domiciliu, sediu sau punct de lucru începând cu 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a produs modificarea.Formularul tipizat și documentele justificative necesare efectuarii transferului dosarului fiscal al mijlocului de transport se regăsesc online, accesând site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea ”Persoane fizice/Juridice”-“Documente declarare”/”Cerere transfer auto” și pot fi depuse: - online pe site-ul www.spit-ct.ro, cu sau fără autentificare; - prin email ori poștă la sediul agențiilor fiscale, la următoarele adrese: - Agenția fiscală nr. 1, Centrul Comercial TOM, stand B6b, e-mail: ag1@spit-ct.ro; - Agenția fiscală nr. 2, Str. Nicolae Grindeanu nr. 66, e-mail: ag2@spit-ct.ro; - Agenția fiscală nr. 3, Str. Ștefan cel Mare nr. 36-40 (Centru Comercial Tomis   Mall), e-mail: ag3@spit-ct.ro; - Agenția fiscală nr. 4, Str. Soveja nr. 104, bloc nr. 44, parter, e-mail: ag4@spit-ct.ro; - Agenția fiscală nr. 5, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C (City Park Mall), e-mail: ag5@spit-ct.ro; - Agenția fiscală nr. 6, Bd. Tomis nr. 112, e-mail: ag6@spit-ct.ro.

joi, 23 iunie 2022

Mai mult
Atenție, se oprește apa în cartierul Palazu Mare!

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de vineri – 24 iunie 2022, ora 22.30, până sâmbătă - 25 iunie 2022, ora 05.00, în vederea executării lucrărilor de sectorizare prin montarea unor vane de legătură la nivelul sistemului de alimentare cu apă potabilă, de pe bd. Tomis (sens giratoriu Palazu Mare) din municipiul Constanța. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Palazu Mare, respectiv cei din perimetru delimitat de străzile: Dumbrăveni – Sentinelei – Rovine - Prel. Recoltei - Iuliu Maniu - Barbu Catargiu - Dumbrăveni, precum și cei de pe DN2A din zonă.  Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

joi, 23 iunie 2022

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 23.06.2022. click pentru vizualizare document

joi, 23 iunie 2022

Mai mult
Arderea miriştilor reprezintă un adevărat pericol pentru noi toți!

Numai în ultimii trei ani, pe teritoriul României au fost înregistrate 43.165 de incendii de vegetație, ceea ce înseamnã o medie de 40 de incendii pe zi. Principala cauză ce generează aceste incendii este utilizarea focului deschis pentru curățarea și/sau igienizarea terenurilor agricole. Această operațiune executată fără luarea unor măsuri de siguranță, fără supravegherea arderii, în lipsa unor mijloace de primă intervenție și fără anunțarea serviciilor voluntare/private pentru situații de urgențã conduce la numărul extrem de ridicat de incendii de vegetaþie. De asemenea, fumatul în zonele cu vegetație uscată, în apropierea lanurilor de cereale a generat pe fondul neglijenței, un număr semnificativ de incendii de vegetație Nu utilizați focul deschis și nu fumați la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., și 50 m față de culturile de cereale păioase în perioada coacerii și recoltării sau de zonele împădurite. Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt. Atenție! Arderea miriștilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentã a arderii și numai pe baza permisului de lucru cu foc, după informarea în prealabil a serviciului voluntar / privat pentru situații de urgență. Următoarele fapte se sancționeazã cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei: -arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fãrã obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți -amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți.  

miercuri, 22 iunie 2022

Mai mult
Spațiile verzi din municipiul Constanța sunt îngrijite constant! Încă 100.000 de flori vor colora orașul!

Zilnic, echipele Direcției Generale Gestionare Servicii Publice împreună cu cele ale firmelor prestatoare și beneficiarii venitului minim garantat execută următoarele operațiuni: săpat manual solul la arbori tineri, arbuști, gard viu, borduri și chenare, plivit buruieni din gard viu, borduri și chenare, tuns gard viu, borduri, chenare, forme arbuşti, prășit trandafiri, udarea suprafețelor cu furtunul de la aspersoare şi furtunul de la hidranți, udatul plantațiilor cu furtunul de la cisternă şi transport apă cu cisterna, cosirea mecanică a gazonului, prăşit flori plantate.       Munca echipelor este îngreunată de multe ori de mașinile parcate pe trotuare, de aceea vă rugăm să nu mai staționați în zonele în care este plantat gard viu  pentru a nu face imposibilă îngrijirea acestuia. În perioada următoare, lucrări de îngrijire a gardului viu se vor executa în următoarele zone: staţiunea Mamaia , cartier Faleza Nord 1000 ml gard viu, cartier Tomis I 2500 ml gard viu, cartier Tomis II 5300 ml gard viu, strada Eliberării şi Caragiale 4000 ml, Bd. A. Vlaicu 2800 ml, Bd. I.C. Brătianu 2300 ml, cartier CET 19300 ml. De asemenea, în funcţie de condiţiile meteorologice, municipalitatea continuă campania de plantare a florilor. Se plantează în: intersecţii pe bulevardele principale, în parcurile de la Casa de Cultură, Tăbăcărie,  Arheologic,  Tomis II, îm zona Cazinoului din Constanţa. Până la sfârșitul lunii se vor planta încă 100.000 de bucăţi de flori cum ar fi: salvia, crăite, urzicuţă, sporul casei, dalia, cârciumarese, flori de piatră etc.    

miercuri, 22 iunie 2022

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 22.06.2022. click pentru vizualizare document

miercuri, 22 iunie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină