Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Depozitarea improprie a deșeurilor pe domeniul public sau privat atrage sancțiuni

Vă rugăm să nu aruncați gunoiul pe stradă, să nu depozitați sacii menajeri cu deșeuri pe domeniul public sau la colțurile străzilor iar constănțenii care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipiente speciale. În ciuda numeroaselor campanii de informare desfășurate de Poliția Locală, unii cetățeni preferă să ignore prevederile legale privind gestionarea deșeurilor. Astfel, săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat 223 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 183.100 lei, după cum urmează: - 217 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 105.600 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipiente (saci, cutii, bidoane etc); - 1 sancțiune conform OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 25.000 lei, aplicată persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate; - 5 sancțiuni conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, în valoare totală de  52.500 lei. Semnalați orice fapte antisociale la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

joi, 17 martie 2022

Mai mult
Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată cu dezbateri publice pe teme de urbanism pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Soluții pentru transportul public în Zona Metropolitană Constanța

Primăria Municipiului Constanța derulează în această perioadă un studiu privind oportunitatea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară cu rol în exercitarea atribuțiilor legale în domeniul serviciilor de transport public local la nivelul Zonei Metropolitane Constanța. Astăzi, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, s-a întâlnit cu reprezentanți ai orașelor și comunelor care fac parte din Zona Metropolitană Constanța. Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța:  „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară nu se poate înființa fără acest studiu. Este o etapă peste care nu putem sări. Abia după ce stabilim oportunitatea, putem face o proiecție. Standardele se vor ridica, nu vor mai exista discrepanțe între transportul local și cel județean. Trebuie să dezvoltăm un transport exemplar, astfel încât să încurajăm oamenii să folosească transportul în comun”. Scopul întâlnirii de astăzi, la care a participat și directorul firmei care elaborează studiul de fundamentare a oportunității înființării asociației, a fost colectarea preliminară de informații, discutarea și dezbaterea pe marginea aspectelor de interes și a obiectivelor în constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară. Răzvan Novaseliv, director: „Studiul acesta va fi o oglindă perfectă a problemelor cu care se confruntă UAT-urile în privința transportului și cum s-ar putea ca această asociație de dezvoltare să fie rentabilă și aplicabilă”. Demersul de înființare a acestei asociații  vizează, în primul rând, optimizarea condițiilor de locuire în cadrul zonei, prin îmbunătățirea serviciilor de utilități publice.  

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Constanțenii s-au mobilizat exemplar pentru ajutorarea semenilor care au fugit din calea războiului

Pavilionul Expozițional din Constanța a devenit un adevărat hub umanitar. Campania de colectare a donațiilor este în plină desfășurare.   Vă așteptăm la sediul din bulevardul Mamaia, nr. 331, zilnic, între orele 08:00-20:00, pentru a face donații. Este nevoie de produse de igienă, produse alimentare, fructe, legume, produse pentru copii și bebeluși. Vă rugăm să nu mai donați haine, întrucât s-au primit mii de articole de vestimentație. De asemenea, sunt necesare produse alimentare gata de consum pentru familiile care se prezintă la Pavilionul Expozițional. Drept mulțumire pentru sprijinul acordat, foarte mulți ucraineni care au primit ajutor și-au manifestat dorința de a participa activ la acțiunile de voluntariat. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor ucraineni aflați în tranzit sau stabiliți în municipiul Constanța pentru o perioadă mai lungă de timp, Consiliul de Administrație al CT BUS S.A a decis să ia măsura de acordare de gratuitate la transportul în comun pe baza pașaportului, a cărții de identitate sau a unui document care le atestă calitatea de refugiat. O parte din ei au apelat la serviciul public de transport persoane, însă au întâmpinat dificultăți cu moneda ucraineană care nu poate fi schimbată decât la o singură bancă, într-o anumită limită. Pentru  detalii suplimentare privind donațiile, puteți suna sau trimite un mesaj la numărul de telefon 0799.400.358, folosit inclusiv în aplicația WhatsApp. 0737.552.271 este numărul de telefon la pot apela persoanele care au nevoie de spații de cazare sau cei care vor să găzduiască refugiați.  

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Topolog (bl.F) din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 16 martie 2022, în intervalul orar 12.45 – 16.30. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Dezrobirii - bd. I.C. Brătianu – Oborului - I.L. Caragiale – Dezrobirii, precum și cei arondați punctelor  termice 134, 135 și 136. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Ion Lahovari cu Flămânda din mun. Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 16 martie 2022, în intervalul orar 11.00 – 15.00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Nicolae Iorga, Ion Lahovari,  Poporului, Mihai Viteazu, și Flămânda cu străzile adiacente. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Continuă distribuirea tichetelor valorice pentru cei vaccinați cu schema completă

Toate persoanele cu vaccinare completă efectuată după data de 03.09.2021 până în prezent, exclusiv de către echipele de vaccinare de la Pavilionul Expozițional Constanța, sunt așteptate cu actul de identitate la sediul din bulevardul Mamaia, nr.331 A, de luni până duminică, între orele 08:00 – 18:00, pentru a-și ridica tichetele valorice. Reamintim faptul că schema de vaccinare completă constă în administrarea a două doze de vaccin Astra Zeneca, Moderna sau Pfizer sau o doză Johnson&Johnson. Precizăm că pentru doza a treia nu se eliberează tichete de masă!

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Atenție, constănțeni! Nu ridicați momelile amplasate împotriva rozătoarelor!

Primăria Municipiului Constanța a reluat astăzi acțiunile de deratizare, necesare pentru menținerea sănătății întregului oraș. Zilele acestea se amplasează momeli toxice în locuri inaccesibile populației pentru protejarea sănătății constănțenilor, conservării şi protecţiei mediului înconjurător. Momelile conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile și sunt protejate în stații de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător. Acestea sunt amplasate în toate zonele orașului, inclusiv în parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri. Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente! Totodată, atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L. nr. 77/2021 art. 5, alin. 3.

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 16.03.2022. click pentru vizualizare document

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări detalii privind concursul organizat în perioada 18.04.2022 - 20.04.2022 în cadrul Serviciului Spații Verzi. Direcția Gestionare, Îndrumare Si Sprijin Comunitar - Direcția Generală Gestionare Servicii Publice. click pentru detalii

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină