Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Anunț Comisia nr. 5

Se aduce la cunoștința cetățenilor municipiului Constanța că vineri, 28.05.2021, ora 12:00, va avea loc ședința Comisiei nr. 5 pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea  drepturilor și libertăților cetățeanului. Sedința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online. click pentru vizualizare ordine de zi

joi, 27 mai 2021

Mai mult
Anunț Comisia nr. 2

Se aduce la cunoștința cetățenilor municipiului Constanța că vineri, 28.05.2021, ora 09:00, va avea loc ședința Comisiei nr. 2 - de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură. click pentru vizualizare ordine de zi

joi, 27 mai 2021

Mai mult
Numărul de WhatsApp - 0731.550.011, la dispoziția constănțenilor pentru a anunța locația resturilor vegetale adunate sau zonele insalubre

Pentru a avea un oraș curat și pentru a veni în sprijinul instituțiilor publice, a asociațiilor de proprietari, a persoanelor fizice și juridice în demersul lor de întreținere a suprafețelor aflate în grijă, din jurul imobilelor, Primăria Constanța a pus la dispoziția cetățenilor numărul de WhatsApp - 0731.550.011. Dacă la început, la acest număr de telefon, muncipalitatea putea fi sesizată cu privire la ridicarea deșeurilor vegetale rezultate în urma acțiunilor de îngrijire a spațiilor verzi din preajma imobilelor, îi încurajăm pe constănțeni să ne aducă în atenție zonele insalubre sau care s-au transformat ad-hoc în „gropi de gunoi“ și pe care le observă în diferite zone ale orașului. Sesizarea va fi făcută printr-un mesaj scris, care va conține locația exactă unde este necesară intervenția. Acesta va fi însoțit de fotografii realizate la fața locului. Pentru o intervenție mult mai rapidă a echipelor de salubrizare, avem rugămintea ca deșeurile vegetale să fie așezate în apropierea unei căi de acces și să fie depuse în saci. Precizăm că sesizările primite la numărul de WhatsApp - 0731.550.011 vor fi rezolvate într-un timp cât mai scurt. Reamintim că în conformitate cu prevederile art. 5, pct.2 și pct 3 din  H.C.L nr.77/2021 (pentru aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța), instituțiile publice, asociațiile de proprietari, persoanele fizice și juridice au următoarele obligații: să asigure curățenia trotuarelor din dreptul imobilelor pe care le dețin, a locurilor de parcare pe care le folosesc și a spațiilor verzi existente din dreptul imobilelor pe care le dețin sau le folosesc. Perimetrul aflat în întreținerea asociațiilor de proprietari/operatori economici, îl reprezintă suprafața de spațiu verde tangentă imobilului aflat în proprietatea sau în folosința acestora până la intersecția cu un trotuar, alee, stradă, bulevard. Limita de demarcație o reprezintă jumătatea distanței dintre blocuri/imobile, aparținând unor asociații diferite/operatori economici. Lucrările ce se vor executa pe suprafețele aflate în întreținere sunt: cosit iarbă, tuns gard viu, curăţat teren orizontal de frunze și crengi, scos frunze uscate din garduri vii, borduri, chenare, salubrizare spații verzi, colectat, încărcat şi transport resturi vegetale, întreținere arbuști și arbori. să asigure condiții de igienă, inclusiv prin operațiuni de curățare, dezinsecție, dezinfecție și deratizare, a imobilelor aflate în proprietate sau în folosință, precum și a spațiilor comune din cadrul asociațiilor de proprietari. Aceste lucrări vor fi executate numai cu operatori economici autorizați.

joi, 27 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Pentru executarea unor lucrări de deviere a conductei de apă Dn 400 mm OL de pe Bulevardul Mamaia, zona Hotel Doina din stațiunea Mamaia, RAJA SA întrerupe furnizarea apei în ziua de JOI 03.06.2021 între orele 09:00 - 18:00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din stațiunea Mamaia cuprinsă între Hotel Doina și Hotel Scapino; În restul stațiunii Mamaia se va furniza apă cu presiune scăzută.

joi, 27 mai 2021

Mai mult
Transmisie live pe canalul Youtube a ședinței Comisiei nr. 3

Ședința Comisiei nr. 3 pentru servicii publice, comerț, turism și agrement, va fi transmisă live pe canalul Youtube astăzi, 27.05.2021, începând cu ora 12:00.  click pentru vizualizare

joi, 27 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 27.05.2021:  - Str. Nicolae Iorga nr. 65 - branșament; - Str. General Manu nr. 2 - branșament; - Str. Ion Andreescu nr. 32 - branșament; - Str. Fulger / Str. Biruinței - conductă; - Str. Străjerului nr. 81 A - branșament; - Str. Prel. Liliacului nr. 10 - conductă; - Mamaia - Restaurant Cleopatra - conductă.

joi, 27 mai 2021

Mai mult
Un nou maraton al vaccinării la Constanța, un nou pas pentru a reveni la viața normală!

Orice persoană, constănțean sau turist, poate veni să se imunizeze atât cu vaccinul Pfizer-BioNTech, cât și cu vaccinul Johnson& Johnson. Acțiunea este posibilă cu sprijinul a 2 centre comerciale importante din oraș, unde au fost amenajate spații dedicate vaccinării: VIVO Constanța (Bulevardul Aurel Vlaicu 220) - în perioada 28 -30 mai City Park Mall (Bulevardul Alexandru Lăpușneanu 116C) - 28 mai – 01 iunie Programul centrelor de vaccinare este: 10:00-20:00. Personalul medical (un medic, doi asistenți medicali și un registrator) provine de la centrul de vaccinare din incinta Pavilionului Expozițional. Persoanele care doresc să se vaccineze trebuie să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate / pașaport). Evenimentul este organizat de Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Constanța, cu sprijinul City Park Mall. Împreună învingem pandemia!

joi, 27 mai 2021

Mai mult
Întreruperi E-distribuție programate în județul Constanța, perioada 27 - 30 mai 2021

click pentru vizualizare document

joi, 27 mai 2021

Mai mult
„Tablouri între ape”, un vernisaj învăluit în versuri

Primăria municipiului Constanța susține mediul artistic local. Vineri, 28 mai, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” din Constanța se va desfășura un dublu eveniment cultural organizat sub egida Asociației „Artiști Dobrogeni”: vernisajul expoziției personale a artistei Mirela Iuliana Turtoi  și lansarea albumului de artă și poezie „Tablouri între ape”, autori Gabriela Dobre și Mirela Iuliana Turtoi. Evenimentul va fi deschis de Corina Apostoleanu, directorul interimar al Bibliotecii Județene „I.N. Roman” din Constanța. Expoziția va fi prezentată de publicistul și muzeograful drd. Geta Deleanu. Din programul evenimentului nu vor lipsi momentele artistice susținute mezzosoprana Gabriela Dobre, acompaniată la pian de Alla Bivol, alături de soliștii Mihaela Ionescu, Vali Vădănoiu și Doru Emanuel Pantazi. „Tablouri între ape” reprezintă un produs cultural care îmbină într-un mod armonios poezia cu creația plastică pentru a exprima specificul dobrogean. Gabriela Dobre, nume de rezonanță în opera din Constanța și Mirela Iuliana Turtoi, artistic plastic și președinte fondator al Asociației „Artiști Dobrogeni” vă invită să priviți dincolo de imagine și să citiți dincolo de versuri. Cele patru subcapitole „Peisaje marine”, „Miniaturi printre anotimpuri”, „Peisaje dobrogene” și „Portrete de familie” alcătuiesc un întreg de sentimente, cartea fiind o sărbătoare divină dedicată mării. „Gabriela Dobre, prin ”Tablouri între ape” ne readuce înapoi în casa inimilor noastre pe noi, cei rătăciți deseori „între umbra și culoare, /între dor și amăgire, /între om și stea de mare, /între suflet și privire” cu o taină pe care doar cei aleși o primesc în viața pământeană”- Emilia Dabu poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Mira-Mirela Iuliana Turtoi este o artistă activă în viața culturală a Constanței, a Dobrogei. Este un atent observator al actului artistic și în același timp un creator prolific. În calitate de artist plastic, organizează expoziții de pictură de grup, promovează evenimente culturale și participă la expoziții colective. Expoziția cu picturile din album, realizate de artista Mirela Turtoi, poate fi vizitată în perioada 28 mai-28 iunie. Intrarea este liberă.

joi, 27 mai 2021

Mai mult
Bune practici finlandeze la Constanța

O delegație a Ambasadei Finlandei în România, condusă de ES doamna Marjut Akola, a efectuat astăzi o vizită în orașul Constanța și a fost primită de către viceprimarul municipiului, Ionuț Rusu. Din delegație au mai făcut parte doamna Terhi Paikkala, adjunctul șefului misiunii diplomatice a Finlandei în România și domnul Constantin Șuteu, consulul onorific al Republicii Finlanda la Constanța. Viceprimarul Ionuț Rusu a prezentat invitaților, pe larg și în detaliu, viziunea administrației locale privind dezvoltarea sustenabilă a municipiului, cu accent pe politicile de educație, mediu, servicii publice, Smart City. ES doamna Marjut Akola a exprimat disponibilitatea Ambasadei Finlandei de a facilita dialogul autorităților locale din Constanța cu parteneri din Finlanda, mai ales în domeniile în care aceștia dețin expertize sectoriale omologate ca bune practici în Europa – sistemul de educație, soluțiile digitale, Smart City, energia verde, tranziția verde, economia circulară (în special colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea acestora) etc. S-a apreciat că orașul Constanța are nevoie de expertiza sectorială a partenerilor europeni în aceste domenii pentru îmbunătățirea performanțelor proprii și pentru implementarea de bune practici în domeniile respective. Experiența Finlandei poate fi utilă planurilor de dezvoltare locală ale municipiului Constanța, mai ales în domeniile: educație, proiecte comunitare, mediu, economia circulară. S-a convenit organizarea unor webinarii de interes comun în aceste domenii, cu participarea instituțiilor publice, autorităților centrale și locale, firmelor și companiilor din Finlanda, pentru efectuarea unor permanente schimburi de expertiză utile tuturor partenerilor implicați. Cele două părți și-au exprimat disponibilitatea reciprocă de consolidare a relațiilor, mai ales în contextul favorabil generat de adoptarea, în perioada următoare, a Planului Național de Redresare și Reziliență, instrument care conferă numeroase oportunități pentru promovarea de proiecte vitale dezvoltării locale a municipiului și în care pot fi utilizate experiența și bunele practici ale partenerilor europeni, în toate domeniile – în special tranziția verde și transformarea digitală. Un partener important în implementarea acestor proiecte poate fi orașul Turku din Finlanda, pe baza relațiilor actuale de colaborare și parteneriat cu orașul nostru. Cele două părți vor continua consultările, în vederea punerii în practică a angajamentelor asumate. Primăria municipiului Constanța mizează prioritar pe implicarea părții finlandeze în prezentarea expertizei proprii în proiecte pe care autoritatea locală le are deja în vedere, precum: crearea unor programe de educație școlară în domeniul mediului înconjurător, multiplicarea rețelei actuale de învățământ dual, consolidarea educației comunitare, derularea unor inițiative de mediu similare proiectului „Schimbă PET-ul cu biletul” etc.          

miercuri, 26 mai 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină