Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Modificări importante în traficul din zona centrală a orașului

Primăria municipiului Constanța continuă să implementeze soluții pentru îmbunătățirea traficului rutier și pietonal pe drumurile publice. Începând cu data de 12 mai, arealul delimitat de străzile Poporului, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Mamaia va fi reconfigurat, prin introducerea a 16 noi sensuri unice.  Măsura este complementară introducerii regimului de sens unic pe străzile cuprinse între bulevardul Mamaia și strada I.G. Duca. Circulația autovehiculelor se va desfășura astfel: - strada Călărași devine arteră cu sens unic, dinspre strada Ion Lahovari spre strada I.G. Duca; - strada Castanilor devine arteră cu sens unic, dinspre strada I.G. Duca sprea strada Ion Lahovari; - strada Luminișului devine arteră cu sens unic, dinspre strada Ion Lahovari spre strada I.G. Duca; - strada Panait Moșoiu devine arteră cu sens unic, dinspre strada I.G. Duca spre strada Ion Lahovari; - strada Constantin Dobrogeanu Gherea devine arteră cu sens unic, dinspre strada Ion Lahovari spre strada I.G. Duca; - strada Maior Gheorghe Murea devine arteră cu sens unic, dinspre strada I.G. Duca spre strada Ion Lahovari; - strada Topraisar devine arteră cu sens unic, dinspre strada Ion Lahovari spre strada Ștefan Mihăileanu; - pe aleea din spatele blocurilor de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu se va circula dinspre L42 spre L46; - strada I.G. Duca devine arteră cu sens unic, dinspre zona blocului L46 spre strada Maior Gheorghe Murea; - strada I.G. Duca devine arteră cu sens unic, dinspre blocul L46 spre strada Călugăreni; - aleea Romulus devine arteră cu sens unic, dinspre strada Panait Moșoiu spre strada Călărași; - aleea Remus devine arteră cu sens unic, dinspre strada Călărași spre strada Panait Moșoiu; - strada Artileriei devine arteră cu sens unic, dinspre strada Mihai Viteazu spre strada Ion Lahovari; - strada Ioan N. Roman devine arteră cu sens unic dinspre strada Ion Lahovari spre strada Mihai Viteazu; - strada Ioan D. Chirescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Mihai Viteazu spre strada Ion Lahovari; - strada General Eremia Grigorescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Ion Lahovari spre strada Mihai Viteazu. Instituirea regimului de sens unic pe aceste artere rutiere a fost necesară  atât pentru decongestionarea traficului rutier, cât și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar și redarea acestora pietonilor. Conducătorii vor putea staționa și parca pe carosabil. Vor fi amenajate zone de parcare, fără ca circulația rutieră să fie obstrucționată.

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
Anunț Distrigaz Rețele Sud

Vă informăm că suntem nevoiți să intervenim astăzi 07.05.2021, începând cu ora 14:30 în regim de urgență în Constanța, pe str. Campului , Nr. 27 si Nr 16: Intervenim în asfalt,carosabil: terasamente x  dim.cca 2.5 ml x 1 ml . Intervenim în trotuar , dale : terasamente x  dim.cca 2.5 ml x 1 ml . Estimăm că cel mai târziu în data de 07.05.2021 până la ora 18:00 vom închide șantierul fără asfaltare. Executant pentru lucrările la terasament: SC ACVATOT SRL

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
Actualizarea paginii consultarea pieței

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată privind consultarea pieței pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța. click pentru detalii

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
Actualizarea paginii de anunțuri achiziții publice și finanțări nerambursabile 2021

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată de anunțuri achiziții publice și finanțări nerambursabile 2020 pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța - poziția 35. click pentru vizualizare

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
Restricții de trafic cu prilejul evenimentelor organizate în data de 9 mai

În fiecare an, pe data 9 mai celebrăm Ziua Europei. Pe lângă această semnificație, 9 mai marchează și Ziua Independenței României și  Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial. Cu acest prilej, duminică,  de la ora 13:00, în Parcul „Regina Maria” se vor desfășura mai multe manifestări cu caracter militar și religios. Va avea loc o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Eroilor din Războiul de Independență, urmată de o paradă militară. Pentru siguranța participanților la aceste manifestări se vor lua următoarele măsuri: - începând cu data de 8 mai, de la ora 16:00, va fi interzisă oprirea/staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale, în zona parcărilor în spic din fața arealului de desfășurare a evenimentelor; - în data de 9 mai, între orele 11:45–14:30, va fi restricționat accesul autovehiculelor pe aleea Daliei. De asemenea, duminică, 9 mai, pe durata desfășurării paradei militare, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în intervalul orar 13:45–14:00, pe tronsonul delimitat de strada Nicolae Iorga și  strada I.L. Caragiale, traficul rutier fiind deviat pe străzile adiacente.  Evenimentele vor avea loc cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Spațiul de desfășurare a evenimentului va fi delimitat de către organizatori astfel încât să se poate asigura respectarea normelor legale în vigoare. Traseele de afluire și defluire din perimetrul de desfășurare a evenimentului vor fi delimitate și semnalizate în mod vizibil.  

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 07.05.2021.  click pentru vizualizare document

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe bd. Ferdinand nr. 46 din municipiul Constanța, RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, astăzi – 07 mai 2021, în intervalul orar 10.00 – 14.00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bd. Ferdinand, tronsonul delimitat de străzile Mihai Viteazu și I.Ghe. Duca. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 07.05.2021: - Bdul Ferdinand nr. 46, Bl. R4/ Str. George Enescu - conductă; - Str. Primăverii / Fagetului - conductă; - Str. Chiliei nr. 108 / Str. Dragoslavelor - conductă; - Str. Ion Rațiu , nr.112 - Carosabil 4 mp; - Str. Fulgerului, nr. 1A - Macadam 9 mp; - Str. Gladiolei nr. 8 - branșament; - Sos. Mangaliei nr. 48 - branșament; - Str. Putnei nr. 11- Bransament; - Mamaia - Zona Luna Parc, Hotel Quartz - Conducta; - Bdul. Mamaia - Universitatea Ovidius - Conducta; - S. Canal - Str. Gării - intrare Gară CFR - reparare colector menajer.

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe bd. Ferdinand nr. 46 din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe prima bandă de circulație de pe acest bulevard, pe o porțiune de 30 m (zona clinica Laser Vision Med) cu sensul de mers dinspre str. Mihai Viteazu spre str. I. Ghe. Duca, astăzi – 07 mai 2021, în intervalul orar 08.30 – 14.00. În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală. Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții.

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
O arteră rutieră importantă din municipiul Constanța va fi modernizată ​

Primăria Municipiului Constanța informează că sâmbătă, 8 mai, încep lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Nicolae Iorga. Zona carosabilă va fi reconfigurată pentru a fi adaptată măsurilor de resistematizare rutieră. Vor fi amenajate căi de rulare pentru biciclete și zone de parcare. Astfel,  angajații Confort Urban vor interveni sâmbătă cu utilaje pentru decopertarea zonei carosabile pe tronsonul delimitat de strada Panselei și bulevardul Tomis. Se va acționa inclusiv în spațiile destinate parcării autovehiculelor. Intervențiile vor avea loc cu restricții parțiale de trafic rutier, în intervalul orar 08:00-16:00. Luni, 11 mai și marți, 12 mai, lucrările de frezare a carosabilului se extind pe  tronsonul delimitat de bulevardul Tomis și bulevardul Mamaia. Lucrările se desfășoară noaptea, pentru a nu îngreuna traficul rutier, circulația autovehiculelor fiind restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, între orele 19:30-06:00. De miercuri noaptea, încep lucrările de asfaltare, cu restricții totale de trafic rutier între orele 19:30-06:00. Se va utiliza o mixtură asfaltică stabilizată, un material performant care se folosește la infrastructura rutieră cu trafic intens. Traficul rutier va fi restricționat astfel: - miercuri, 12 mai, nu se va circula pe tronsonul cuprins între strada Panselei și bulevardul Tomis; - joi, 13 mai, nu va fi permisă circulația pe porțiunea delimitată de bulevardul Tomis și strada Maramureș; - vineri, 14 mai, se închide tronsonul delimitat de strada Maramureș și bulevardul Mamaia. Facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări.

vineri, 7 mai 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină