Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Actualizarea paginii de anunțuri achiziții publice și finanțări nerambursabile 2021

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată de anunțuri achiziții publice și finanțări nerambursabile 2021 pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța - poziția 10. click pentru vizualizare

miercuri, 3 martie 2021

Mai mult
Beneficiarii proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună” au primit rechizite

158 de copii ai Școlii Gimnaziale Dimitrie Știubei (învățământ preșcolar, primar și gimnazial) care beneficiază de sprijin pentru prevenirea abandonului școlar și pentru creșterea accesului și participării la educația timpurie au primit rechizite în cadrul proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020, cod MySMIS: 114654 și este derulat de Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Liceul Teoretic “Decebal". Copiii de grădiniță au primit ghiozdane conținând creioane colorate, acuarele, pensule, blocuri de desen și plastilină. Celor de la ciclul primar li s-au oferit în plus, excluzând plastilina, caiete, penare, stilouri, creioane, radiere și ascuțitoare, iar cei de la gimnaziu au mai primit și o trusă de geometrie. Mai mult decât atât, în cadrul proiectului preșcolarii participă săptămânal la ședințe cu un psihopedagog școlar, care va încerca să le stimuleze sensibilitatea estetică, dezvoltarea emoțională, dezvoltarea personală, gândirea creativă și intuiția, iar elevii de la clasele primare și cei de la gimnaziu vor fi ajutați să-și facă temele. Toţi copiii incluşi în program și care merg în această perioadă la școală primesc şi mese calde până la finalul proiectului. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenție delimitată de străzile Soveja, Ștefăniță Vodă, Zmeurei și Badea Cârțan. În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătățire a nivelului de educație în rândul preșcolarilor și elevilor romi și neromi, de stimulare a capacității de inserție profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor care intenționează să demareze o activitate pe cont propriu, precum și de creștere a accesului la servicii sociale și de asistență medicală de înaltă calitate. Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 lei, din care 10.119.696,72 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 268.440,52 lei contribuția beneficiarului. Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021.

miercuri, 3 martie 2021

Mai mult
Agenții economici mai au timp până la sfârșitul acestei luni să reînnoiască actele administrative

Primăria Municipiului Constanța reaminteşte operatorilor economici că vizarea anuală a avizului program de funcționare/autorizației de funcționare se poate face până la data de 31 martie. Vizarea actelor administrative se face în baza cererii - formular tip și a dovezii plății. La eliberarea actelor administrative vizate, se va prezenta dovada deținerii contractului de colectare deșeuri reciclabile încheiat cu un operator economic autorizat. Lista firmelor autorizate în acest sens poate fi consultată pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Constanța (APM Constanța/Deșeuri/Deșeuri ambalaje/Gestionarea ambalajelor și deșeuri de ambalaje/Operatori economici autorizați pentru colectare/valorificare și reciclare deșeuri de ambalaje) - https://bit.ly/3ba6EQd.  Totodată, lista, în forma actualizată și valabilă la această dată, poate fi găsită și pe site-ul Primăriei Constanța la secțiunea anunțuri - https://bit.ly/3e3FAnr.   Revenind la avizarea anuală a avizului program de funcționare, documentele se pot depune astfel: - prin email: agenti.economici@primaria-constanta.ro; - online, prin Punctul de Contact Unic Electronic; - la Centrul de Informare pentru Cetățeni, cu sediul în bd. Al. Lăpușneanu nr. 116 C, incinta City Park Mall, etaj 1, aripa nouă. Pentru anul 2021, taxele aferente vizării autorizațiilor de funcționare pot fi consultate pe site-ul instituției noastre, respectiv http://www.primaria-constanta.ro/primarie/relatii-cu-publicul/acte-necesare-pentru-diferite-tipuri-de-solicitari. Taxa pentru vizarea avizului program de funcționare este de 111 lei. Pentru relații suplimentare vă rugăm să vă adresați la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în Bd. Al. Lăpușneanu nr.116C (incintă City Park Mall - etaj I, aripa nouă), sau la următoarele numere de telefon:  0241/488136 sau 0241/488192.

miercuri, 3 martie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 03.03.2021: - Bdul. Ferdinand - Parc Primarie - conductă; - Str. Suceava / Bdul. Tomis bl. ST6 - conductă; - Str. Suceava - Bdul. Tomis bl. M1 - conductă; - Str. Bibescu Vodă nr. 14 - branșament; - Str. Unirii nr. 68 - Gradinita nr. 45 (curte) - conductă; - Str. Merisor - intre Aluminisului si Izvor - conductă; - Secția canal - Str. Sabinelor nr. 24 - reparatie racord canalizare; - Bdul. Mamaia nr. 191 (Scoala de Gastronomie) - Conductă; - Bdul. Mamaia nr. 178 - reparare colector pluvial.

miercuri, 3 martie 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 03.03.2021. click pentru vizualizare document

miercuri, 3 martie 2021

Mai mult
Întreruperi suplimentare E-distribuție programate în județul Constanța, perioada 3 - 7 februarie

click pentru vizualizare document

miercuri, 3 martie 2021

Mai mult
Atenție, șoferi! Semafoarele de la intersecția b-dului Tomis cu b-dul Aurel Vlaicu nu funcționează!

Din cauza unor probleme apărute la cablurile din subteran, semaforul de la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu nu funcționează. Pentru repunerea în funcțiune a acestuia este necesară intervenția în subteran și schimbarea tuturor cablurilor, motiv pentru care timp de câteva zile semaforul va fi nefuncțional. Având în vedere că nu este prima dată când sunt probleme cu acest semafor, odată cu schimbarea cablurilor va fi montat și un automat nou, modern, care ulterior va fi parte integrantă din viitorul sistem inteligent de semaforizare.   Facem apel la constănțeni să circule cu prudență în această zonă și să respecte regulile de circulație și semnalele polițiștilor care vor dirija traficul.

miercuri, 3 martie 2021

Mai mult
Firme autorizate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului Constanța pentru colectarea deșeurilor reciclabile

Lista firmelor autorizate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului Constanța pentru colectarea deșeurilor reciclabile, valabilă la data de 02.03.2021. click pentru vizualizare

marți, 2 martie 2021

Mai mult
Iniţiative de colaborare şi proiecte de investiţii România-Kazahstan cu participarea municipiului Constanţa

Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chiţac, a primit astăzi, 2 martie 2021, vizita ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Kazahstan, Excelenţa-Sa domnul Nurbakh Rustemov, care a fost însoţit de către domnul Kayrat Karabayev, adjunctul şefului misiunii diplomatice, domnul Azamat Kagenov, ataşat şi consul şi domnul Erghin Hagicalil, consul onorific al Republicii Kazahstan la Constanța. În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe teme de interes privind dezvoltarea cooperării bilaterale dintre municipiul Constanța și orașe similare din Kazahstan, ținând cont de faptul că această țară reprezintă un important partener comercial al României în Asia Centrală. Ambasadorul kazah a transmis disponibilitatea Primăriei oraşului Aktau, oraş-port la Marea Caspică, de statuare a unor raporturi de colaborare cu municipiul Constanţa. Diplomaţii au evidenţiat oportunităţile pe care semnarea unei înțelegeri de cooperare între Constanța și Aktau/Kazahstan le poate genera pentru dezvoltarea ambelor oraşe. Primarul Vergil Chiţac a salutat inițiativele Ambasadei, eforturile depuse în vederea convenirii unei înțelegeri de cooperare între orașele Constanța și Aktau, precum şi, în general, eforturile misiunii diplomatice a Kazahstanului de a promova cultura română și identitatea culturală a României în Kazahstan. Părţile au convenit să iniţieze procedura de stabilire a unor raporturi de colaborare între oraşul Constanţa şi oraşul port Aktau din Kazahstan. Negocierea şi semnarea unui document de colaborare între cele două oraşe ar permite acestora dezvoltarea schimburilor economice, academice şi culturale şi ar facilita investiţiile reciproce, mai ales din perspectiva existenţei unor relaţii foarte bune între autorităţile portuare din cele două oraşe şi a activităţilor de amploare desfăşurate de compania Rompetrol (principala marcă a KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan) în judeţul Constanţa. Se are în vedere ca semnarea acordului de colaborare dintre Constanţa şi Aktau să faciliteze, printre altele, valorizarea reciprocă a personalităţilor culturale, de exemplu prin amplasarea unui bust al poetului român Mihai Eminescu într-un loc public relevant din Aktau şi, la reciprocitate, a unui bust al compozitorului, instrumentistului şi artistului popular kazah Kurmangazy Sagyrbaev în municipiul Constanţa. Pentru anul 2021 sunt prevăzute a avea loc mai multe evenimente, în România şi Kazahstan, menite a marca bunele relaţii existente în domeniul cultural. La finele lunii martie a.c., un grup de artişti ai Orchestrei Academice Naționale din Kazahstan va susţine concerte la Bucureşti, la Opera Naţională şi Universitatea de Muzică, pentru celebrarea sărbătorii Nauryz (Anul Nou turcic, sărbătorit în perioada 21-23 martie). Excelenţa-Sa domnul Nurbakh Rustemov a pledat pentru intensificarea colaborării în plan cultural dintre România şi Kazahstan, solicitând în acest sens sprijin în desfăşurarea, şi la Constanţa, a unor acţiuni culturale similare. Primarul Vergil Chiţac a evidenţiat beneficiile unor programe de investiţii ale Kazahstanului în oraşul Constanţa şi a exprimat speranţa că în perioada următoare se vor identifica şi derula programe semnificative de investiţii în municipiu, direct sau prin intermediul fondurilor comune de investiţii existente la nivel naţional – prioritar prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român.   

marți, 2 martie 2021

Mai mult
SPIT: Bonificații pentru plata integrală a impozitelor și taxelor locale

Contribuabilii care achită integral sumele datorate bugetului local până la data de 31 martie 2021 inclusiv, beneficiază de bonificații de 10% pentru persoanele fizice, respectiv 5% pentru persoanele juridice din cuantumul impozitului pe clădiri, impozitului pe teren și impozitului pe mijloace de transport. Constănțenii pot plăti taxele și impozitele locale chiar dacă nu au primit deciziile de impunere. Plata obligațiilor fiscale se poate efectua de la distanță, simplu, prudent și rapid, de la calculator, tabletă și chiar prin intermediul telefonului mobil: Online:  - pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Plata impozite”, integral sau în 5 rate prin programul BT - pe site-ul www.ghiseul.ro, secțiunile “Plătește online impozite și taxe” și “Plată fără autentificare” - prin serviciul Internet Banking - prin ordin de plată predefinit pe canal electronic, utilizând Serviciul Internet Banking - Banca Transilvania Accesarea aplicației e-Tax, disponibilă atât pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, cât și pe dispozitivele mobile, se poate realiza în baza unor date de autentificare (nume de utilizator şi parolă), ce pot fi obținute: - pe loc, de la orice agenție fiscală; - online, în urma depunerii unei cereri pe site-ul www.spit-ct.ro, secţiunea „Servicii online/Plata impozite“ sau link-ul https://etax.spit-ct.ro, caz în care datele necesare autentificării vor fi primite la adresa menționată/ghișeele instituției, în funcție de opțiunea selectată. Prin intermediul telefonului mobil: - prin aplicația e-Tax Mobile – SPIT, disponibilă pe AppStore și PlayStore Prin ordin de plată: - beneficiar Primăria Municipiului Constanța, cod fiscal: 4785631 De asemenea, dacă nu există posibilitatea utilizării serviciilor online, achitarea obligațiilor fiscale se poate face în baza actului de identitate, astfel: Prin intermediul cardului bancar: - la orice agenție fiscală SPIT sau la punctul de încasare deschis în cadrul centrului comercial VIVO, de luni până duminică, între orele 10.00 – 22.00, integral sau în 5 rate (BT, Garanti Bank) Prin numerar (în municipiul Constanța): - prin serviciul Westaco Express, în magazinele Inmedio și la stațiile OMV  Petrom; - la agențiile băncii Garanti Bank; - la toate oficiile Poșta Română; - la orice agenție fiscală.

marți, 2 martie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină