Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Campanie de informare a operatorilor economici cu privire la transportul materialelor de construcții

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală, a inițiat o campanie de informare a operatorilor economici care dețin stații de betoane, balastiere, cu privire la obligațiile ce le revin conform prevederilor HCL nr.184/2013 modificată privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța. Mai exact, polițiștii locali le amintesc agenților economici că trebuie să:  Asigure toate condițiile necesare pentru prevenirea murdăririi, cu orice tip de vehicule sau prin orice mijloace, a drumului public cu orice fel de materiale ori substanțe  Amenajeze o rampă pentru curățarea vehiculelor care ies din incinta organizării de șantier/stație de betoane. Înștiințările vizează respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii împrăștierii materialelor din autobetoniere în vederea evitării murdăririi covorului asfaltic. Polițiștii locali acționează zilnic pe zonele de competență în vederea monitorizării utilajelor specializate în transportul materialelor de construcții, respectiv beton/ciment spre construcțiile aflate în execuție. În acest sens, facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală la numerele de telefon 0241.484.205 - Dispecerat sau 0799/606142 - WhatsApp de fiecare dată când sesizează conducători auto care încalcă prevederile legale. Doar împreună putem avea un oraș curat!

vineri, 4 decembrie 2020

Mai mult
Parcare rezidențială, cu peste 100 de locuri, în Mamaia Nord

Amplasamentul  a fost construit pe locul unui teren viran, pe o suprafața de peste 2400 de metri pătrați. Lucrările edilitare desfășurate de Primăria Municipiului Constanța au fost cuprinse în programul de investiții. Au fost create 104 de noi locuri de parcare, dintre care 4 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități. În etapa premergătoare asfaltării au fost executate lucrări de excavare și compactare pentru a consolida suprafața destinată staționării autovehiculelor. Ulterior, s-a intervenit  cu echipamente pentru trasarea locurilor de parcare. Amenajarea platformei carosabile s-a realizat cu respectarea normelor de protecției a mediului, fiind instalat un separator de hidrocarburi care are rolul de de a reține carburanții din apele uzate. Primăria Municipiului Constanța continuă să construiască noi locuri de parcare în zonele rezidențiale prin identificarea și amenajarea potrivită a locurilor virane.

vineri, 4 decembrie 2020

Mai mult
Anunț RAJA

Se intervine în domeniul public, astăzi 04.12.2020 în următoarele puncte de lucru:  - Str. Mihai Eminescu nr. 7 - conductă; - Str. Unirii nr. 94 - branșament; - Str. Nicolae Milescu nr. 24 - branșament; - Str. Marc Aurelius nr. 14 - Callatis - branșament.

vineri, 4 decembrie 2020

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 04.12.2020. click pentru vizualizare document

vineri, 4 decembrie 2020

Mai mult
Atenție, constănțeni! Puteți vota chiar dacă v-au expirat actele de identitate perioada 1 martie – 6 decembrie

Direcția Locală de Evidență Persoane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța anunță că persoanele care nu ajung să-și preschimbe actele de identitate în această perioadă și ale căror documente au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie își pot exercita dreptul de vot în baza acestora. Documentele sunt valabile, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central. Premergător scrutinului în care românii aleg parlamentarii României pentru următorii 4 ani și care va avea loc în data de 6 decembrie, Serviciul Evidența Persoanelor are program special în zilele de 5 și 6 decembrie: sâmbătă, 5 decembrie, se vor primi și elibera documente în intervalul orar 08:00 – 16:00. duminică, 6 decembrie, ghișeele vor funcționa în intervalul orar 07:00 – 21:00, după cum urmează: - între 07:00 și 18:00 se vor soluționa atât cărți de identitate, cărți de identitate provizorii, cât și vize de reședință; - între 18:00 și 20:00 se vor depune documente doar pentru cărți de identitate provizorii și viză de reședință; - între 20:00 și 21:00 programul va fi doar pentru eliberarea documentelor de identitate. Menționăm că acte de identitate vor fi eliberate pe tot parcursul zilei. În cele 2 zile accesul se face fără programare online/telefonică, în baza bonurilor de ordine și vor fi soluționate cu prioritate cererile pentru eliberarea actelor de identitate pentru motivele prevăzute la art. 19, alin. 1, lit.f, g și j din OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

vineri, 4 decembrie 2020

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța a simplificat procedura de depunere/transmitere a documentelor necesare înhumării

În contextul situației epidemiologice determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2, pentru a veni în ajutorul constănțenilor, Primăria Municipiului Constanța a simplificat procedura de depunere/transmitere a documentelor necesare înhumării. Astfel, la nivelul Serviciului Gestionare Cimitire corespondența se poartă pe e-mail și telefonic. Adeverința de înhumare eliberată de Serviciul Stare Civilă se transmite pe e-mail Serviciului Gestionare Cimitire din cadrul Primăriei Constanța pentru decedații ce urmează să fie înhumați la cele 6 cimitire creștin-ortodoxe de pe raza municipiului Constanța. Pentru programarea înhumărilor în cimitirele Anadalchioi, Viile Noi, Constantin Predescu, Palazu Mare (partea ce aparține municipalității), Central, constănțenii sunt rugați să apeleze numerele de telefon 0731500129, 0241.697.544 sau 0241.485.585, iar pentru Cimitirul Municipal 0241.632.721. Totodată, Serviciul Gestionare Cimitire pune la dispoziția constănțenilor și adresa de mail admcimitire@primaria-constanta.ro pe care vor fi transmise următoarele documente necesare înhumării: contract de concesiune loc de veci, chitanță taxă anuală întreținere, copia actelor de identitate ale titularilor de contract, pe care va fi înscris acordul scris în vederea înhumării decedatului, adeverința de înhumare. Menționăm că pentru înhumare nu este necesar certificatul de deces.

joi, 3 decembrie 2020

Mai mult
Atenție, șoferi! Se reabilitează carosabilul pe strada Industrială, la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu

Echipele SC Confort Urban SRL vor interveni vineri, 04 decembrie, cu utilaje pentru frezarea carosabilului pe strada Industrială, la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu, circulația autovehiculelor fiind restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 07:30-15:30. Carosabilul decopertat va fi recondiționat cu asfalt, sâmbătă, 05 decembrie. Intervențiile se vor desfășura cu restricții parțiale de trafic rutier. Se va turna primul strat de asfalt, ulterior se va așterne stratul de uzură. Conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se reabilitează trama stradală.

joi, 3 decembrie 2020

Mai mult
Donații de măști faciale de protecţie și teste rapide anti-Covid pentru Constanța

Primăria orașului Kaohsiung (cel mai mare oraș-port din Taiwan și totodată cel mai important oraș din zona de sud, cu industrie dezvoltată și populație de cca 2,7 milioane locuitori) donează primăriei orașului Constanța 200.000 de măști faciale de protecţie de unică folosinţă pentru protejarea cetățenilor municipiului Constanța în perioada pandemiei noului coronavirus – acestea vor ajunge în perioada imediat următoare în municipiul Constanța. Astăzi a avut loc ceremonia online de predare simbolică a măștilor de protecţie respective, la care au participat primarii municipiilor Constanța și Kaohsiung, Vergil Chițac și Chen Chi-Mai. Donația a fost facilitată de Biroul de reprezentare economică și culturală Taipei din Bratislava, reprezentat de domnul David Nan-Yang Lee și Asociația ROTA pentru promovarea schimburilor economice și culturale cu Taiwan, reprezentată de Constantin Damov, președinte și Cristina Neacșu, secretar al Asociaţiei. Cu ocazia acestei ceremonii, primarul municipiului Constanța a mulțumit partenerilor din Kaohsiung pentru sprijinul oferit populației orașului nostru în această perioadă extrem de grea, a subliniat importanța acestui gest generos pentru cetățenii orașului Constanța și și-a exprimat speranța că acest sprijin va reprezenta începutul unei relații solide de colaborare între cele două orașe, în multiple domenii – schimburi economice și comerciale, investiții directe, contactele people-to-people etc. În acest sens, a transmis primarului orașului Kaohsiung, Chen Chi-Mai, invitaţia de a efectua o vizită în Constanța în cursul anului 2021, la momentul şi în condițiile în care pandemia Covid-19 va permite efectuarea acestei vizite. Vergil Chițac a menționat în context că situația pandemică din municipiul Constanța și în general din județul Constanța și din România rămâne în continuare gravă și îngrijorătoare, necesitând soluții și măsuri urgente de sprijin. În acest context, primarul municipiului Constanța i-a transmis omologului său din Kaohsiung că “solidaritatea nu are frontiere, mai ales în situații de criză; sprijinul Dvs. vine la Constanța într-un moment dificil, iar populația orașului Constanța apreciază acest sprijin și vede în el un semn de solidaritate pe care îl va prețui la superlativ”. La rândul său, primarul oaşului Kaohsiung, Chen Chi-Mai, l-a felicitat pe omologul său pentru “câștigarea încrederii cetățenilor din Constanța” și pentru hotărârea acestuia de a acţiona pentru bunăstarea cetăţenilor şi pentru dezvoltarea oraşului. De asemenea, acesta şi-a exprimat satisfacţia de a putea sprijini orașul nostru în efortul de a face față provocărilor generate de actuala pandemie, precum şi speranța ca acest moment să reprezinte începutul unei frumoase colaborări între cele două orașe. Totodată, Asociația pentru promovarea schimburilor economice și culturale cu Taiwan “ROTA”, reprezentată de președintele acesteia, Constantin Damov, va sponsoriza municipiul Constanța transferând în proprietatea beneficiarului, într-o primă etapă, 1.700 seturi de teste rapide COVIDual Covid-19 IgM/IgG, model NCOV-019-MM060300-25LS, fabricate de compania Eternal Materials Co., Ltd. din Kaohsiung, în vederea susținerii activităților de combatere a efectelor pandemiei de coronavirus Covid-19 desfășurate de Primăria municipiului Constanța. Valoarea totală a testelor este de 10.626,00 EUR. Ulterior, Asociația ROTA va mai transmite cu titlu gratuit Primăriei municipiului Constanța, prin intermediul partenerilor din Kaohsiung, alte 2.300 de teste rapide de aceeași natură, fabricate de aceeași companie, din totalul de 4.000 de teste rapide destinate sprijinului acordat Primăriei municipiului Constanța. Testele rapide donate Primăriei municipiului Constanța sunt certificate pentru piata Comunității Europene și sunt însoțite de toate documentele necesare (certificatul de autorizare pentru piața UE, declarația de conformitate din partea producătorului, specificații tehnice etc.). Primăria municipiului Constanța va crea lanțul logistic pentru ca toate donațiile în curs de a fi primite și recepționate (200.000 de măști de protecție și 4.000 de teste rapide anti-Covid) să ajungă urgent la beneficiari; se are în vedere crearea unui mecanism de distribuție care să faciliteze transferul acestor materiale prioritar către categoriile de populație cele mai defavorizate și instituțiile publice implicate activ în lupta cu limitarea răspândirii virusului.

joi, 3 decembrie 2020

Mai mult
Proces verbal compensare conform Legii 165/2013

Comisia pentru identificarea, inventarierea și înaintarea propunerilor de terenuri pentru atribuirea în compensare publică, procesul verbal întocmit pentru luna decembrie 2020. click pentru vizualizare document

joi, 3 decembrie 2020

Mai mult
Actualizarea paginii consultarea pieței

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată privind consultarea pieței pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța, poziția 29.  click pentru vizualizare

joi, 3 decembrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină