Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Asigurare măsuri de ordine și siguranță publică

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat în perioada 04.07.2024-07.07.2024 pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și impunerea restricțiilor de circulație a autovehiculelor în perimetrul exterior de siguranță, stabilit pentru festivalul „NEVERSEA 2024”. Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii locali au legitimat un număr de 655 de persoane, iar pentru încălcarea prevederilor legale au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 97.500 lei și au ridicat 15 vehicule. De asemenea, în data de 05.07.2024, a fost depistat în zona evenimentului un bărbat care avea asupra sa un pliculeț transparent ce conținea materie solidă de culoare galben-verzuie, susceptibilă de a avea efect psihoactiv/psihotrop, o cutie de foițe în rolă pentru țigarete și o țigară tip joint ce conținea o substanță de culoare galben-verzuie, susceptibilă a fi un produs cu efect psihoactiv/psihotrop. Măsurile preventive și de informare, cât și cele dispuse cu fermitate pentru abaterile constatate, dar mai ales înțelegerea manifestată de participanți, au condus la desfășurarea în bune condiții a acestui eveniment.

joi, 11 iulie 2024

Mai mult
Circulația a fost reorganizată pe străzile Adamclisi și Suceava pentru fluidizarea traficului rutier ​

Instituirea regimului de sens unic pe străzile Adamclisi și Suceava a fost necesară atât pentru decongestionarea traficului rutier, cât și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar. Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost realizat în urma consultărilor cu experți în sistematizare rutieră, fiind avizat favorabil de Comisia de Circulație și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier.     Noile reglementări de circulație au fost implementate prin indicatoare și marcaje rutiere, începând cu noaptea de miercuri, 10 iulie 2024. Circulația rutieră se desfășoară astfel: - pe strada Adamclisi, circulația este permisă dinspre strada Soveja către strada Suceava; - pe strada Suceava, se circulă dinspre strada Adamclisi spre bulevardul Alexandru Lăpușneanu.   Polițiștii locali se află în zonă pentru a îndruma conducătorii auto și pentru a-i atenționa cu privire la modificările survenite în trafic. Sunt asigurate măsuri de prevenire în intersecția străzii Suceava cu strada Adamclisi, intersecția străzii Suceava cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Adamclisi, zona Integra.   Facem apel la constănțeni să respecte indicatoarele rutiere și semnalele polițiștilor locali care se află pe străzile menționate.   Ambele străzi vor face obiectul unui proiect de resistematizare și reorganizare. Lucrările vor demara până la mijlocul lunii viitoare. Trotuarele vor fi refăcute și vor fi amenajate aproximativ 100 de noi locuri de parcare care vor fi puse la dispoziția riveranilor.    

joi, 11 iulie 2024

Mai mult
Anunț RAJA - trama stradală

Situația lucrărilor de refacere a tramei stradale în urma intervențiilor RAJA SA în 11.07.2024. click pentru vizualizare document

joi, 11 iulie 2024

Mai mult
Canicula se menține la malul mării

Meteorologii au prelungit codul galben de caniculă, val de căldură și disconfort termic ridicat și pentru ziua de astăzi la Constanța. Temperaturile maxime vor fi în general de 33...35 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Pe arii extinse, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală. În această perioadă, Direcția Generală Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța va asigura: funcționarea fântânilor arteziene existente, în special în timpul zilei, pentru menținerea umidității aerului, stropirea cu apă a bulevardelor și străzilor principale, în special în locurile aglomerate pentru menținerea umidității aerului, stropirea spațiilor verzi din parcuri pentru menținerea umidității aerului, executarea dezinsecțiilor și dezinfecțiilor pe teritoriul municipiului, precum și  asigurarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și posturi de prim ajutor. Ca în fiecare an, în sprijinul constănțenilor intervin și farmaciile din municipiu. Oamenii se pot răcori și hidrata în incinta acestora și în mare parte dintre ele beneficiază gratuit și de măsurarea tensiunii arteriale.   De asemenea, pentru protejarea stării de sănătate pe timp de caniculă, reprezentanții Serviciului Protecție Civilă vă recomandă:  1. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;  2. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;  3. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;  4. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;  5. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.  6. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;  7. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;  8. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).  9. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;  10. Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.  Orice problemă poate fi semnalată permanent la numerele de telefon:  0241/550055 (Dispecerat Primăria Municipiului Constanța) și 0737552271 (Dispecerat Serviciul Protecție Civilă).

joi, 11 iulie 2024

Mai mult
Anunț Comisia nr. 5

Se aduce la cunoștința cetățenilor municipiului Constanța că miercuri, 26.06.2024 ora 13:00, va avea loc ședința Comisiei nr. 5 pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea  drepturilor și libertăților cetățeanului. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință. click pentru vizualizare

miercuri, 10 iulie 2024

Mai mult
Anunț RAJA - Avarie în cartierul Palas

Astăzi – 10 iulie 2024, în intervalul orar 15.00 – 19.00, se sistează furnizarea apei potabile în cartierul Palas din municipiul Constanța pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de strada Slt. Gheorghe Sassu. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

miercuri, 10 iulie 2024

Mai mult
O nouă ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța, cu convocare de îndată

În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (5) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se convoacă Consiliul local al municipiului Constanța în ședință extraordinară, joi, 11 iulie 2024, ora 13:00. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință. click pentru vizualizare proiectul ordinii de zi

miercuri, 10 iulie 2024

Mai mult
Trecere de pietoni cu scuar pe strada Dezrobirii, la intersecția cu strada Eduard Caudella

Primăria Municipiului Constanța implementează măsuri menite să crească gradul de siguranță a participanților la trafic și care pot să scadă riscul producerii accidentelor rutiere în zonele cele mai aglomerate din municipiu. Astfel, în urma sesizărilor venite din partea locuitorilor din zonă, administrația publică locală a luat hotărârea ca prin Confort Urban să amenajeze un scuar la trecerea de pietoni situată pe strada Dezrobirii, la intersecția cu strada Eduard Caudella. Trecerea de pietoni a fost marcată și semnalizată corespunzător. În zona axului drumului a fost construit un scuar și a fost amplasat un refugiu protejat de garduri care le oferă astfel posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei si să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare. De asemenea, suprafața pietonală a fost delimitată prin montarea de borduri. Măsura înființării acestei treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier. Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră!  

miercuri, 10 iulie 2024

Mai mult
Acțiuni intensificate de dezinsecție în municipiul Constanța

Parcurile, scuarurile, spațiile verzi dintre blocuri, străzile, trotuarele și promenadele din Constanța și stațiunea Mamaia sunt stropite împotriva insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli. Echipele care asigură dezinsecția împrăștie în toate cartierele orașului substanțe care au rolul de a menține un nivel scăzut al densității insectelor. Tratamentele se desfășoară în condiţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei. Substanţa folosită, Perme Plus, este avizată de Ministerul Sănătăţii și are o acțiune insecticidă rapidă. Substanța este recomandată atât pentru controlul insectelor zburatoare, cât și târâtoare.   Acţiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi pe cel privat. Facem apel la cetăţeni, asociaţii de proprietari, agenţi economici şi instituţii de pe raza municipiului Constanța să efectueze tratamente de dezinsecţie în curți, terenuri, subsoluri, blocuri etc, în paralel cu acțiunile municipalității.

miercuri, 10 iulie 2024

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 10.07.2024: Str. Ștefan cel Mare cuprins între Str. Atelierelor si Str. I.G. Duca – conductă; Str. Griviței / Str. Mihai Viteazu - conductă; Str. Mircea cel Bătrân / Str. Alexandru cel Bun - conductă; Str. Alexandru cel Bun nr. 3 – branșament; Str. Făgetului nr. 45 – 49 – branșament; Str. Fagetului nr. 165 – branșament; Str. Rachitasi nr. 26 – conductă; Str. Oleg Danovschi nr. 6 – conductă; Str. Pescarilor nr. 49 bl. FZ 17A – conductă; Str. Razoare nr. 22 – branșament; Str. Baba Novac nr. 12 - branșament; Șoseaua Mangaliei nr 65 bl. SM5 – conductă Str. Capitan Petre Papadopol nr. 6 - conductă; Str. Căpitan Dobrilă Eugeniu – Sens Giratoriu Cireșica - conductă; Str. Dragoslavelor nr. 9 – branșament; Str. Sasu Gheorghe nr. 3 – branșament; S.Canal - Str. Ovidiu nr. 7 – reparație racord; Mamaia - Summerland – conductă; S.Canal - Str. Viorelelor intrarea Port Poarta 6 – conductă refulare S.Canal - Str. Regina Elisabeta nr. 15 – reparație racord Lista cu intervenții RAJA SA care au fost rezolvate în domeniul public, în data de 09.07.2024: Str. Ion Lahovari / Str. Panait Mosoiu – carosabil 2 mp; Bdul. Tomis nr. 310 – Peco Mall – trotuar 4,5 mp; Str. Pescarilor nr. 65 – carosabil 1,5 mp; Str. Samuel Micu Klein nr. 17 – carosabil 4,5 mp; S. Canal – Str. Vânatori nr. 38 – carosabil 2 mp.

miercuri, 10 iulie 2024

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină