Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Siguranța în școli, prioritară pentru Primăria Municipiului Constanța

Polițiștii locali sunt prezenți zilnic în perimetrul unităților de învățământ pentru a asigura protecţia şi siguranţa elevilor. Echipele Serviciului de Ordine Publică acționează în zona de acces în școlile și liceele din municipiul Constanța, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor, precum și pentru păstrarea distanței corespunzătoare și evitarea aglomerării de persoane, ca măsură de prevenție a răspândirii SARS-CoV-2. De asemenea, polițiștii locali cu atribuții privind circulația rutieră acționează în proximitatea instituțiilor de învățământ pentru  a asigura fluența traficului rutier și pietonal. Polițiștii locali sunt și vor fi prezenți, în perimetrul unităților de învățământ pe tot parcursul anului școlar,în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor. Recomandăm elevilor și părinților să depună eforturi concentrate pentru creșterea siguranței rutiere, să fie atenți la semnalele oamenilor legii, iar dacă sesizează o faptă antisocială să apeleze cu încredere la polițiștii locali.

miercuri, 17 februarie 2021

Mai mult
Primăria municipiului Constanța mulțumește proprietarilor teraselor care s-au conformat somațiilor și au demolat construcțiile amenajate ilegal

Polițiștii locali au desfășurat la finalul anului trecut o amplă campanie de identificare a operatorilor economici care și-au extins terasele pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța, fără a deține autorizație de construire necesară conform Legii 50/1991. Mulți dintre proprietari s-au conformat somațiilor și au demolat construcțiile amenajate abuziv iar alte terase sunt în curs de demolare. Polițiștii locali vor desfășura în continuare acțiuni de monitorizare a activității agenților economici. Cei care vor refuza să ia măsuri în sensul desființării vor fi sancționați în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, iar construcțiile vor fi desființate pe cale administrativă. Primăria municipiului Constanța mulțumește celor care s-au conformat somațiilor, precum și celor care ne-au semnalat încălcarea prevederilor legale și îi rugăm să facă în continuare acest lucru la numărul de telefon 0241.484.205 – Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală.

miercuri, 17 februarie 2021

Mai mult
Reconfirmarea relațiilor europene de calitate ale municipiului Constanța

Astăzi a avut loc o discuție online între viceprimarul municipiului Constanța Ionuț Rusu și viceprimarul municipiului Brest / Franța, domnul Fortuné Pellicano, în cadrul căreia au fost trecute în revistă principalele domenii și proiecte de cooperare. Domnul Fortuné Pellicano a exprimat disponibilitatea Primăriei municipiului Brest de a identifica un proiect cultural comun între Constanța și Brest de tip repetitiv care să reprezinte un model de colaborare instituțională în cadrul viitoarei Strategii culturale a municipiului Constanța 2021-2031, precizând că va sprijini demersul de elaborare a Strategiei respective cu expertiza pe care o deține în domeniu orașul Brest. Cei doi viceprimari au discutat oportunitatea colaborării în proiecte culturale care să promoveze imaginea lui Anatol Magrin, primul fotograf al Constanței și al Dobrogei, consul onorific și de carieră al Franței la Constanța / în România. Domnul Fortuné Pellicano a promis întregul sprijin al administrației orașului Brest pentru dezvoltarea altor proiecte de colaborare în domeniul cultural și educațional. Domnul Fortuné Pellicano a apreciat inițiativele Primăriei municipiului Constanța în domeniul cultural, precizând că acest domeniu se adaugă astfel domeniilor tradiționale de cooperare (social și umanitar). Au fost abordate, de asemenea, teme de colaborare în domeniul sportiv, social, economic și academic. Părțile au convenit să acorde mai multă atenție promovării dimensiunii maritime a ambelor orașe-port (care “reprezintă ADN-ul specific”, Fortuné Pellicano), eventual prin celebrarea în comun a sărbătorilor marinărești la Constanța și Brest. Domnul viceprimar Ionuț Rusu a evidențiat, în acest sens, expertiza locală de amplitudine în domeniu deținută de ambele orașe partenere, care poate genera noi inițiative bilateral de calitate. S-a convenit intensificarea schimbului de bune practici în domeniul valorificării bazelor sportive. S-a decis continuarea cooperării actuale în domeniile social, umanitar și academic. Domnul Fortuné Pellicano a precizat că obținerea, de către orașul Brest, a statutului de membru al Asociației franceze a Consiliului orașelor și regiunilor Europei / AFCCRE, va crea noi oportunități de relaționare între cele două orașe. S-a convenit reluarea schimbului de vizite îndată ce criza medicală Covid-19 o va permite. În calitate de președinte al Grupului de lucru România – Franța, domnul Fortuné Pellicano va promova bunele relații dintre Constanța și Brest la nivel național, cu ocazia viitoarelor reuniuni ale grupului. Prima dintre acestea va avea loc online la 10 martie a.c., cu tema schimbului de bune practici în domeniul combaterii, la nivel local, a crizei medicale Covid-19. Potrivit domnului Fortuné Pellicano, “prietenia dintre orașele noastre, veche de circa 30 de ani, capătă acum un sens – prin proiecte concrete în multiple domenii”. Domnul viceprimar Ionuț Rusu a punctat totodată valoarea cooperării, precizând că cele două administrații sunt pregătite pentru noi colaborări de durată. Orașul Constanța și orașul Brest au relații de înfrățire încă din anul 1993, iar în anul 2015 aceste relații au fost reconfirmate prin semnarea unei Înțelegeri de cooperare. Dinamica și calitatea colaborării sunt apreciate de către ambele părți la superlativ.

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
Declarația primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac cu privire la denumirea străzii ”Mareșal Ion Antonescu” din Constanța

„Constat cu regret că declarațiile și acțiunile mele privind tema denumirii străzii “Mareșal Ion Antonescu” din Constanța au fost și sunt răstălmăcite. Strada respectivă există în municipiul Constanța cu această denumire din anul 2000, prin decizia Consiliului Județean Constanța. Doi ani mai târziu, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Cu toate acestea nimeni nu s-a sesizat pe plan local că denumirea acestei străzi ar trebui schimbată - nici autoritățile locale cu atribuții în domeniu, nici factorii politici responsabili, nici cetăţenii. Documentându-mă, am aflat abia acum că de-a lungul timpului au fost făcute solicitări repetate ale unor institute din România cu atribuţii în domeniul cercetării holocaustului către Primăria Constanţa, pe care primarii anteriori le-au ignorat. Procesul administrativ de schimbare a denumirii acestei străzi nu s-a finalizat din cauza absenței voinței politice a fostei administrații PSD de la nivelul municipiului Constanța. S-a speculat în presă că aș încălca legea, făcându-se trimitere la art. 9, alin. (1), al Legii nr. 217 din 23 iulie 2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, potrivit căruia “Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice”. Eu nu am încălcat sub nici o formă această lege, pentru că nu am atribuit nici un nume din această categorie străzilor din municipiu. În ceea ce privește demersul de redenumire a străzii, sunt pentru această inițiativă, am intenția și întreaga voință și disponibilitate de a remedia problema în cauză, după analiza efectelor și implicațiilor administrative specifice. Modificarea denumirii unei străzi se realizează printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanța, însă ea trebuie fundamentată şi avizată de o comisie inter-instituţională. Procesul va genera însă consecințe administrative complicate pentru locuitorii străzii respective, de la schimbarea actelor de identitate până la actualizarea tuturor documentelor ce conţin numele străzii. Vom analiza detaliat implicațiile administrative ale acestei decizii, iar pentru asta e nevoie de timp. Regret interpretările tendențioase ale declarațiilor mele contextuale privind tema în cauză. Nu am negat niciodată rolul nociv al lui Ion Antonescu în ceea ce privește politicile de stat radicale față de evreii din România. Invit părțile interesate de tema în cauză la calm, echilibru și moderație. Invit la cooperare instituțională, acolo unde este cazul, pentru că inflamarea spațiului public nu servește nimănui. Invit totodată la moderație și responsabilitate – nu există nici cel mai mărunt motiv pentru speculații nefondate pe această temă, a cărei rezolvare va demonstra, la momentul respectiv, maturitatea și responsabilitatea abordărilor noastre.”

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
Transmisie live pe canalul Youtube a ședinței extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanța

Ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului Constanța va fi transmisă live pe canalul Youtube astăzi, 16 februarie 2021, începând cu ora 15:00.  click pentru vizualizare

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
Informare și consultare publică

Persoanele interesate pot consulta proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța. click pentru vizualizare

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
Alege un viitor de succes, educă muncitorii pe care îi dorești!

Joi, 18 februarie 2021, ora 10:00: Conferința on-line „Soluții pentru identificarea muncitorilor calificați prin dezvoltarea Învățământului Profesional în Sistem Dual constănțean. Modele și soluții. Alege un viitor de succes, educă muncitorii pe care îi dorești". Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: „Organizăm această conferință pentru firmele constănțene care doresc să găsească muncitorii calificați de care au nevoie, să reducă gradul de mobilitate a resursei umane, să faciliteze retenția și integrarea noilor angajați fără costuri suplimentare, să reducă semnificativ costurile cu selecția și recrutarea forței de muncă, să elimine timpul de adaptare a viitorului angajat la locul de muncă și să mărească productivitatea în prima perioadă de la angajare". Obiectivul principal al organizării acestei Conferințe îl reprezintă prezentarea avantajelor de educare, selecție și recrutare a muncitorilor calificați prin intermediul învățământului dual. Participă: Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, Sorin Mihai, inspector general ISJ Constanța, Ion Dănuț Jugănaru, director general CCINA Constanța, Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța, Cornel Bertea Hanganu și Ciprian Lepădatu, Asociația Firmelor Constănțene, Dan Octavian, Asociația Firmelor Bihorene, Mihaela Sandu, Școala de Valori București. Firmele, companiile și persoanele fizice care doresc să participe la această Conferință sunt invitate să se înscrie la eveniment prin transmiterea unui e-mail la adresa evenimente@primaria-constanta.ro care să conțină datele lor de contact – numele și prenumele, firma, funcția, e-mail, numărul de telefon. Prin organizarea acestei Conferințe, Primăria Municipiului Constanța urmărește informarea, îndrumarea și încurajarea firmelor constănțene pentru apelarea la învățământul dual în demersurile de implementare a soluțiilor de identificare, educare și angajare a muncitorilor calificați. Facem totodată, pe această cale, un apel la părinții și elevii din municipiu - să aleagă fără rezerve calea de durată a unei meserii care să le pună în valoare pe termen lung aptitudinile personale!

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
Regulamentul privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, în consultare publică

Până la data de 17.03.2021, persoanele interesate pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice. Proiectul de hotărâre poate fi consultat: - La sediul Direcției Generale Poliția Locală din str. Amzacea nr. 13; - Pe site-ul oficial la adresa www.primaria-constanța.ro, la secțiunea “Transparență decizională”, unde a fost afișat începând cu data de 16.02.2021. Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise în scris: - Prin poștă, la sediul Direcției generale poliția locală, din str. Amzacea nr.13 - Prin email, la adresa politia.locala@primaria-constanta.ro Materialele transmise vor purta mențiunea: “Recomandare la proiectul pentru aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța”.

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări detalii privind concursul organizat în perioada 22.03.2021 - 24.03.2021 în cadrul Serviciului Financiar Buget, Direcţia Financiară. click pentru detalii

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
SPIT: Bonificații pentru plata integrală a impozitelor și taxelor locale

Contribuabilii care achită integral sumele datorate bugetului local până la data de 31 martie 2021 inclusiv, beneficiază de bonificații de 10% pentru persoanele fizice, respectiv 5% pentru persoanele juridice din cuantumul impozitului pe clădiri, impozitului pe teren și impozitului pe mijloace de transport.  Constănțenii pot plăti taxele și impozitele locale chiar dacă  nu au primit deciziile de impunere. Plata obligațiilor fiscale se poate efectua de la distanță, simplu, prudent și rapid, de la calculator, tabletă și chiar prin intermediul telefonului mobil: Online:  - pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Plata impozite”, integral sau în 5 rate prin programul BT; - pe site-ul www.ghiseul.ro, secțiunile “Plătește online impozite și taxe” și “Plată fără autentificare”; - prin serviciul Internet Banking; - prin ordin de plată predefinit pe canal electronic, utilizând Serviciul Internet Banking - Banca Transilvania. Accesarea aplicației e-Tax, disponibilă atât pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, cât și pe dispozitivele mobile, se poate realiza în baza unor date de autentificare (nume de utilizator şi parolă), ce pot fi obținute: - pe loc, de la orice agenție fiscală; - online, în urma depunerii unei cereri pe site-ul www.spit-ct.ro, secţiunea „Servicii online/Plata impozite“ sau link-ul https://etax.spit-ct.ro, caz în care datele necesare autentificării vor fi primite la adresa menționată/ghișeele instituției, în funcție de opțiunea selectată.  Prin intermediul telefonului mobil: - prin aplicația e-Tax Mobile – SPIT, disponibilă pe AppStore și PlayStore. Prin ordin de plată: - beneficiar Primăria Municipiului Constanța, cod fiscal: 4785631. De asemenea, dacă nu există posibilitatea utilizării serviciilor online, achitarea obligațiilor fiscale se poate face în baza actului de identitate, astfel: Prin intermediul cardului bancar: - la orice agenție fiscală SPIT sau la punctul de încasare deschis în cadrul centrului comercial VIVO, de luni până duminică, între orele 10.00 – 22.00, integral sau în 5 rate (BT, Garanti Bank). Prin numerar (în municipiul Constanța): - prin serviciul Westaco Express, în magazinele Inmedio și la stațiile OMV  Petrom; - la agențiile băncii Garanti Bank; - la toate oficiile Poșta Română; - la orice agenție fiscală.  

marți, 16 februarie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină