Din nou, cu bicicleta prin oraș! În mai puțin de o lună, sistemul de bike sharing va fi funcțional!
Din luna martie, constănțenii și turiștii vor avea acces, în mod gratuit, la cele 390 de biciclete puse la dispoziția lor de municipalitate.
Pe 1 decembrie 2020, sistemul de bike-sharing a fost întrerupt. În tot acest timp, s-a făcut o revizie generală a stațiilor și a bicicletelor și s-au remediat defecțiunile.
În 2020, au fost efectuate 69.700 de trasee iar durata medie a unui traseu a fost de 50 de minute. Recordul folosirii bicicletei l-a deținut un constănțean care a efectuat anul trecut nu mai puțin de 315 trasee.
Serviciul Public de Impzite și Taxe a emis 14.068 de carduri de la lansarea acestui proiect.
Reamintim faptul că orice turist sau localnic poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator.
Toate detaliile despre acest proiect le puteti afla accesând site-ul www.blackseabike.ro.
De asemenea, utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00), unde pot semnala orice problemă.